Vin banii europeni: Ministrul Dezvoltării a semnat 30 de noi de contracte de finanţare prin PNRR, de aproape 40 de milioane de lei
Vin banii europeni: Ministrul Dezvoltării a semnat 30 de noi de contracte de finanţare prin PNRR, de aproape 40 de milioane de lei
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 30 de noi de contracte de finanţare prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 39,7 milioane lei, pentru dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde, incluzând asigurarea unor puncte de reîncărcare vehicule electrice, transmite Agerpres.ro.
Conform unui comunicat transmis luni de MDLPA, contractele, în valoare totală de 39.734.045,57 lei, au fost încheiate cu autorităţile publice locale din 30 de unităţi administrativ-teritoriale şi vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin înfiinţarea unor sisteme de management local, modernizarea şi extinderea sistemelor de monitorizare şi supraveghere video a spaţiului public, precum şi asigurarea unor puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 3.009 contracte de finanţare, în valoare totală de 20.783.368.356,25 de lei, a precizat ministrul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Sănătăţii, despre propunerea de a obliga medicii să rămână în ţară după studii: ,,Un sistem care încearcă să recupereze ceea ce s-a pierdut în zeci de ani, din păcate”
Ministrul Sănătăţii, despre propunerea de a obliga medicii să rămână în ţară după studii: ,,Un sistem care încearcă să recupereze ceea ce s-a pierdut în zeci de ani, din păcate” Orice problemă din sistemul de Sănătate din România se poate transforma într-o chestiune de viaţă şi de moarte. În fiecare zi, în orice spital. Pentru […]
Laboratoarele mobile de monitorizare a calităţii aerului vor fi folosite în România pe tot parcursul anului: „Nu vor mai sta să adune praf la sediile instituţiilor”
Laboratoarele mobile de monitorizare a calităţii aerului vor fi folosite în România pe tot parcursul anului În România, laboratoarele mobile de monitorizare a calităţii aerului vor fi folosite pe tot parcursul anului. Asta în baza unui plan de monitorizare. Laboratoarele vor fi tilizate în locuri unde există poluări ale aerului istorice şi nu există staţii […]
Câți refugiați din Ucraina mai sunt în România la 4 ani de la începutul războiului: Rugăciuni pentru pace în bisericile ortodoxe
Câți refugiați din Ucraina mai sunt în România la 4 ani de la începutul războiului Marți, 24 februarie 2026, se vor împlini 4 ani de la începutul războiului pornit în Ucraina de Rusia. În anii care au trecut de la debutul conflictului militar de amploare pentru mulți ucraineni România a devenit a doua casă. Este […]
