Cultură Educație

Viitorii conducători ai pământului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tot ce se întâmplă în societatea umană este permis de Dumnezeu. În toate timpurile oamenii şi-au ales conducători mai buni sau mai răi, cum le-au permis înţelepciunea şi împrejurările. În efortul lor de a se conduce singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, oamenii au încercat diferite forme de guvernare. Dar din pricina egoismului, nici una n-a fost mulţumitoare pentru toţi, în sensul de a stabili pe pământ pacea şi bunăstarea dorite.
Ştiind ce are să se întâmple, Dumnezeu a făcut un plan încă înainte de a fi întemeiată lumea locuită de oameni (Efeseni 1:9). În diferitele perioade şi epoci ale desfăşurării planului Său revelat în Scripturi, Dumnezeu a ales şi alege pe unii oameni care să fie folosiţi de El mai târziu, la timpul potrivit, pentru a-i conduce şi ajuta pe cei nealeşi. În toate cazurile criteriul principal de selecţie este credinţa.
În timpurile Vechiului Testament Dumnezeu a ales pe cei care vor avea funcţii administrative şi executive pe pământ în timpul Împărăţiei Mesianice. Aceştia vor fi profeţii din vechime: Avraam, Isaac, Iacov, David şi alţii, până la venirea Domnului nostru. (Psalmul 45:16.)
În Timpurile Noului Testament, în epoca creştină în care ne aflăm, între prima şi a doua venire a Domnului nostru Isus, Dumnezeu alege pe acei care vor ocupa funcţii legislative şi judecătoreşti în acea împărăţie (1 Corinteni 6:2,3; Apocalipsa 2:26,27; 5:10). Aceştia sunt Biserica, mireasa lui Cristos.
Pentru o informare largă în legătură cu alegerile divine şi scopul lor, vă oferim (acum gratuit!) cartea ”Planul divin al Veacurilor” o adevărată cheie pentru înţelegerea Bibliei. Scrieţi la Studenţii Bibliei, CP. 849; O.P. 12: 400860 Cluj-Napoca. (Va urma)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]

Citește mai mult

Cultură Educație

11 februarie – 3 martie 2026 | Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca: Care sunt condițiile de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca Asociația „Laudă Semințelor” cu sediul în Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, îi invită pe toți tinerii care studiază în instituțiile de învățământ din Municipiului Sebeș să participe la un concurs local de poezie, sub egida scriitorului Radu Stanca. Concursul […]

Citește mai mult