VIDEO/Clement Negruț: ”Prefectul de Alba spune lucruri trăsnite”
Deputatul PDL Clement Negruț consideră că anunțul prefectului de Alba, Gheorghe Feneșer, referitor la controalele silvice care vor demara peste două săptămâni se încadrează în categoriile ”Prefecții spun lucruri trăsnite” sau ”Cum pui clopoței la pisică să nu mai prindă șoareci”.
”În momentul în care ai anunțat public că peste două săptămâni încep controalele, poți să nu le mai faci”, a spus Negruț. În opinia sa anunțul prefectului decredibilizează instituția pe care o conduce și consideră că greșeala a fost făcută din lipsă de experiență.
În această situație potrivit deputatului PDL care a deținut în trecut funcția de subprefect ”Poți să faci un control și să spui după aceea că totul este în regulă, dar pădurile noastre sunt rase”:
Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, a anunțat recent că pregătește o amplă acțiune de control la exploatările de lemn din judeţ, care va cuprinde și verificări colaterale deoarece ”Pădurile din Alba sunt exploatate într-un mod mai mult decât necorespunzător, interesul faţă de mediul înconjurător al celor care se ocupă de exploatările lemnoase fiind aproape inexistent”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
19 martie: Ziua paşaportului românesc Anual, la 19 martie, este sărbătorită Ziua paşaportului românesc, dată la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită ”Lege asupra paşapoartelor”. Documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport fusese menţionat, pentru prima dată, […]
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace […]
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită […]