Actualitate

VIDEO. Stațiunea Arieșeni, destinația ideală de schi din inima Apusenilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Dacă vreți să vă reîncărcaţi bateriile în inima munţilor, Digi24 vine cu o recomandare: staţiunea Arieşeni, aflată la limita dintre judeţele Alba şi Bihor. În zonă este zăpadă din plin, schiorii și amatorii de snowboard au la dispoziții pârtii dedicate, iar cei dornici de plimbări pot străbate trasee mai puțin dificile. După atâta osteneală pe munte, turiştilor li se oferă o gustoasă mâncare ardelenească în pensiunile moderne din zonă.

Cele două pârtii de la Vârtop-Arieșeni sunt pline în această perioadă. Sute de turiști și-au pus clăparii, schiurile sau snowboard-urile și se bucură de vremea perfectă.

„Aici, la Vârtop, turiştii au parte de două pârtii, una de mari dimensiuni de aproximativ 900 de metri, iar a doua de doar 500 de metri pentru care de regulă optează copii sau schiorii amatori. E zăpadă din plin, iar tot aici există un telescaun, preţul unei urcări fiind de 7 lei”, a transmis Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Și echipamentele de schi pot fi închiriate pentru prețuri modice de la magazinele aflate la baza pârtiilor.

Începătorii pot apela la serviciile instructorilor de schi. O ședință de o oră costă 80 de lei. După câteva ședințe, oricine poate schia fără probleme, dau asigurări instructorii.

În schimb, cei pasionaţi de plimbări montane au la dispoziţie un traseu fără pante abrupte. Acesta pornește din centrul staţiunii Arieşeni și face legătura cu vârful Bihorul, cu o diferență de nivel de 900 de metri. Drumul le oferă turiștilor peisaje de o frumusețe aparte.

„Pornind pe acest traseu, turiştii trebuie să parcurgă 12 kilometri până pe vârful Bihorul. Un traseu lung, dificil, mult mai uşor de practicat în sezonul cald. Totuşi cei care se încumetă să urce pe acest drum acum, iarna, trebuie să deţină maşini de teren dotate cu lanţuri, dar şi un echipament de protecţie”, a explicat Claudiu Mihuţ.

După o zi pe pârtie sau pe traseele montane, turiștii se pot relaxa la pensiunile din stațiune. Acolo, proprietarii îi întâmpină cu produse tradiționale.

„Facem şi ciorbe cu tente ungureşti – bobgulaşul care are o trecere fantastică, însoţit de murături, de ardei iute pus tot de noi, tochituri ardeleneşti, adică nişte cârniţă de porc cu ceafă afumată, cu salam, cu cârnat”, spune Maria Stegerean, administratorul unei pensiuni.

De pe masă nu lipsesc pălinca, vişinata sau afinată, produse de localnici.

O noapte de cazare în această perioadă la Arieşeni costă între 160 şi 200 de lei.

Sursa Digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului”

Ioana Oprean

Publicat

în

România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului” România, deși beneficiază de un rating suveran de tip investment grade, se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici” Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 4 februarie, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că Guvernul va menține un preț administrat la gaze pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 […]

Citește mai mult

Actualitate

Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024.  El consideră că țara […]

Citește mai mult