Ştirea zilei

VIDEO | Sera de plante exotice din Alba Iulia: Nea Nelu crește banane, portocale și papaya la -10 grade Celsius: „Fiecare are nevoie de atenție”. Pasiunea îl costă și 1.000 lei pe lună

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sera de plante exotice din Alba Iulia: Nea Nelu crește banane, portocale și papaya la -10 grade Celsius: „Fiecare are nevoie de atenție”. Pasiunea îl costă și 1.000 lei pe lună

O seră de 40 de metri pătrați se află în Alba Iulia, în zona Cetatea Alba Carolina, unde Nea Nelu crește banane, portocale, papaya și alte fructe exotice din pură pasiune pentru plante. 

Povestea serei din cetate începe din copilărie, cu câțiva lămâi crescuți în ghiveci, mutați din casă afară și înapoi, în funcție de anotimp. Astăzi, acea pasiune s-a transformat într-o seră complet funcțională, încălzită cu centrală proprie, unde fructele exotice nu sunt cultivate pentru vânzare, ci pentru familie și prieteni.

,,De când eram copil aveam lămâi în ghiveci”

,,Pasiunea pentru plante cred că vine din familie. Părinții mei nu au avut seră, dar aveau lămâi. De când eram copil aveam lămâi în ghiveci, iar unele dintre ele au acum 40–50 de ani și încă trăiesc. Iarna trebuia să le mut în casă, vara afară. Tot chinul ăsta m-a făcut să mă gândesc să construiesc o seră, și așa a apărut aceasta”, a povestit Nea Nelu pentru Ziarul Unirea.

Dincolo de povestea pasiunii moștenite, sera din Cetatea Alba Iulia este și un exercițiu de răbdare. Spațiul nu este mare, dar este exploatat la maximum, iar fiecare plantă are nevoile ei. „De la an la an diferă foarte mult. Unele plante produc, altele încă nu. Depinde cât de dezvoltată e planta, în ce stadiu de producție se află și cât mă ocup de ea: fertilizare, temperatură, grijă. Nu e simplu”, explică Nea Nelu.

Sera de 40 de metri în care crește portocale, lămâi și alte plante exotice

Sera are aproximativ 40 de metri pătrați și este încălzită cu o centrală proprie, necesară mai ales pe timp de iarnă. Costurile nu sunt deloc neglijabile: „În jur de 800–1.000 de lei pe lună, depinde de cât de grea e iarna”, spune acesta.

Cele mai multe plante din seră sunt citrice, lămâi și un singur portocal, alături de bananieri, papaya și alte specii exotice. Producția nu este destinată vânzării, ci exclusiv consumului propriu. „Nu vând nimic. Sunt pentru familie. Când se coc mai multe deodată, mai dau și la prieteni sau la neamuri”, spune Nea Nelu.

Pe lângă fructele deja cunoscute, sera găzduiește și plante mai rare, unele încă în așteptarea primelor roade. „Am fructul stea, adus din Peru, dar încă nu a fructificat. Mai am fructul dragonului, fructul pasiunii și nespăr, cunoscut la noi ca moșmon japonez”, enumeră proprietarul.

„Dacă nu vii câteva zile, apar probleme. Fiecare plantă are nevoie de atenție, altfel se vede imediat”, spune el, rezumând, munca din spatele serei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere 239 de adolescente din județul Alba, cu vârste până în 19 ani, au devenit mame în anul 2024, majoritatea fiind minore. 652 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedurile de contractare prin licitație publică a lucrărilor aferente obiectivelor de investiții „Reabilitare și revitalizare Parc Arini – Investiții în infrastructura […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze” O tragedie de nedescris a șocat locuitorii din Alba Iulia, după ce un tânăr de 30 de ani, din municipiu, a fost găsit spânzurat de un copac, într-un cartier […]

Citește mai mult