VIDEO: Raed Arafat şi SMURD Sebeş la prima sa intervenţie la un accident grav simulat în centrul oraşului
Părintele SMURD, doctorul Raed Arafat a fost prezent azi dimineaţă, începând cu ora 9.00 la inaugurarea unei noi Gărzi de Intervenţie la Sebeş şi operaţionalizarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din municipiul situat pe DN1.
Alături de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba, autorităţi locale şi judeţene şi civilii care au dorit să participe la acest eveniment, susbsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a ţinut să transmită un scurt mesaj de încurajare celor care salvează vieţi şi să mulţumească tuturor reprezentanţiilor instituţiilor care au pus umărul la această importantă realizare pentru locuitorii din Sebeş şi pentru judeţul Alba.
Câteva sute de oameni au asistat la defilarea şi demonstraţia făcută de ISU Alba. La apariţia medicului Raed Arfat oamenii de pe stradă au început să aplaude, demonstrând astfel popularitatea extraordinară de care acesta se bucură în rândul românilor.
A urmat defilarea personalului ISU Alba, prezentarea autospecialelor din dotare şi un spectaculos exerciţiu demonstativ, simularea unui grav accident de circulaţie chiar în centrul municipiului Sebeş, pe strada Lucian Blaga, unde traficul rutier a fost deviat în acest interval de timp.
Înfiinţarea Gărzii de Intervenţie la Sebeş şi a celor două subunităţi SMURD la Sebeş şi Cîmpeni a fost posibilă după ce la solicitarea ISU ALBA, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au aprobat şi susţinut acest lucru. Cu sprijinul primăriilor din Sebeş şi Cîmpeni au fost amenajate locaţiile în care îşi vor desfăşura activitatea nou-înfiinţatelor servicii SMURD. Ambulanţele au fost primite de la Ministerul Sănătăţii, iar echipamentul pentru personalul de intervenţie a fost oferit de Fundaţia pentru SMURD patronată de Raed Arafat. Autospecialele ISU Alba au fost achiziţionate din fonduri europene, printr-un proiect de finanţare depus de Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea”.
La eveniment au mai participat, ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, colonelul Dorel Sofica, şeful ISU Alba, Ştefan Bardan, prefectul judeţului, Sorin Bumb, vicepreşedintele CJ Alba, Mugurel Sârbu, primarul municipiului Sebeş, chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful IPJ Alba, colonelul Dorin Ioan David, şeful SRI Alba, Marius Şuluţiu, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Alba, medicul Aurel Crişan, şeful UPU din cadrul Spitalului Judeţean Alba.
De azi, 27 aprilie 2012, toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba vor avea operaţionale componentele SMURD. Acest lucru aduce un extraordinar beneficiu cetăţenilor prin reducerea timpilor de reacţie a echipajelor medicale la solicitări dar şi prin completarea cu tehnică de intervenţie cu dotări de ultimă generaţie.
Începând cu anul 2009, a început procesul de operaţionalizare a componentei SMURD în municipiul Alba Iulia şi Aiud, iar în anul 2010 în municipiul Blaj. Profesionalismul şi eficienţa paramedicilor ce încadrează ambulanţele SMURD a fost probat şi recunoscut în cele peste 5000 de intervenţii acumulate de la inaugurare şi până astăzi.
Începând cu ora 15.00 doctorul Raed Arfat se va afla la inaugurarea SMURD în oraşul Cîmpeni, unde va urma un exerciţiu demonstrativ cu prezentarea tehnicii de intervenţie în Piaţa Avram Iancu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024. El consideră că țara […]
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: PSD ar trebui să fie cel care spune „Hai, Ilie, fă, fă, du-te”
Kelemen Hunor: PSD ar trebui să fie cel care spune „Hai, Ilie, fă, fă, du-te” Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că „e cam mult” să discuţi 5 luni în coaliţia de guvernare doar două proiecte de legi, cel legat de reforma în administraţie şi pachetul economic, dar că nu poate cataloga PSD că […]
Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor
Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri de austeritate pentru anul 2026, iar printre victimele principale ale tăierilor bugetare numărându-se Programul Rabla și Programul Case Verde Fotovoltaice. Surse guvernamentale au declarat pentru […]