Curier Județean

VIDEO: Proiect al Agenţiei Locale a Energiei Alba pentru dezvoltarea transportului urban durabil la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

„Dezvoltarea planurilor de mobilitate urbană – BUMP” este un nou proiect pe care Agenţia Locală a Energiei Alba (ALEA) îl va derula în România în cadrul programului IEE, axa prioritară STEER  – transport eficient. Este vorba despre  un proiect al cărui coordonator este „AREA – Consorţiul de cercetare ştiinţifică şi tehnologie din Trieste” ce are ca scop sprijinirea autorităţilor locale în dezvoltarea unor planuri de mobilitate urbană durabilă (SUMP) prin facilitarea de reţele, învăţarea reciprocă şi schimbul de experienţă între ţări. Anunţul a fost făcut public astăzi, 14 mai, de către directorul ALEA – Florin Andronescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul ALEA, din Alba Iulia.

„Realizarea unor planuri de acţiune pe energie durabilă la nivelul oraşelor, un aspect important netratat încă în România este transportul. Transportul care înseamnă, nu doar transportul public,  în primul rând – transportul privat şi comercial, foarte puţin transportul municipal(…) Conceptul mai larg la transport e mobilitatea, văzută ca nevoia cetăţenilor unei comunităţi de a se deplasa acolo unde este interesul, nevoia sau dorinţa. Toate acestea trebuie regândite, conceptul de durabilitate, o noţiune  pe care şi noi o  învăţăm să o tratăm la un aspect general. Vedem ce se întâmplă… creşte numărul de maşini, străzile nu se lărgesc, parcările nu se înmulţesc că nu prea sunt bani, mai ales în oraşele mai mici, dar şi în Bucureşti, în general în marile oraşe din România aceste probleme încă nu sunt rezolvate”, a declarat Florin Andronescu.

Proiectul se va derula pe parcursul a 3 ani, cu începere din luna mai.  Partenerii acestui proiect sunt 9 organizaţii din 9 ţări ale Uniunii Europene (Italia, Germania, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Bulgaria, Spania, Marea Britanie).

Etapele proiectului:

– Instruirea (dezvoltarea capacităţii, schimb de experienţă, învăţare reciprocă) a responsabililor din cadrul autorităţilor locale

– Îndrumarea unui număr de autorităţi locale în dezvoltarea SUMP-urilor

– Derularea unor activităţi de diseminare şi comunicare cu scopul de a realiza un transfer al rezultatelor proiectului şi către alte ţări care nu sunt membre în proiect

„Prin BUMP noi încercăm să identificăm soluţii pentru un eşantion – 4 ne propunem,  oraşe mai mari cu peste 40.000 de locuitori (din jud. Alba -Alba Iulia), în care acestea să-şi pornească şi să-şi creeze în parcursul celor 3 ani de proiect planuri de mobilitate urbană durabilă, care pe etape înseamnă: dezvoltarea unui concept, al unui instrument general, un model – model care este creat la nivel european dar are particularizări pe fiecare din cele 9 ţări implicate”, a declarat Florin Andronescu.

Rezultate aşteptate în România: cel puţin 4 municipii semnatare ale „Convenţiei Primarilor” îşi vor elabora planuri de mobilitate urbană durabilă prin care se va putea reduce consumul de energie din activităţile de transport, precum şi impactul asupra mediului datorat acestor activităţi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Dălina Maria Haiduc și Elena Marcela Ihuț, eleve ale școlii din Bistra, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Educație Socială 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Dălina Maria Haiduc și Elena Marcela Ihuț, eleve ale școlii din Bistra, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Educație Socială 2026 Două eleve de la Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Educație Socială 2026.  „Două eleve deosebite de la Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, Haiduc Dălina Maria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Parcări de reședință în Alba Iulia: Taxa pentru prelungirea abonamentului, achitată de la începutul anului până în ultima zi de valabilitate. Proiect în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcări de reședință în Alba Iulia: Taxa pentru prelungirea abonamentului, achitată de la începutul anului până în ultima zi de valabilitate. Proiect în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus joi, 19 martie 2026 în concultare publică un proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de reşedinţă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce probleme a avut apa din rețeaua publică din Alba în 2025: fier, depășiri de nitrați, bacterii și plumb în instalațiile interioare. Care sunt localitățile?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce probleme a avut apa din rețeaua publică din Alba în 2025: fier, depășiri de nitrați, bacterii și plumb în instalațiile interioare. Care sunt localitățile? Direcția de Sănătate Publică Alba a finalizat raportul privind calitatea apei potabile în județul Alba pentru anul 2025. Fier, depășiri de nitrați, bacterii și plumb în instalațiile interioare sunt câteva […]

Citește mai mult