VIDEO | PERCHEZIȚII la Zlatna la o persoană care a postat un video (live), pe o rețea de socializare prin care îndemna publicul la revoltă, prin ieșirea în stradă, pentru a protesta, nemulțumit de decizia CCR
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat vineri, 13 decembrie 2024, o percheziție, în orașul Zlatna, în cadrul unui dosar penal care vizează o faptă de instigare publică.

Din cercetări a reieșit că, la data de 6 decembrie 2024, un bărbat, de 39 de ani, din localitatea Galați, județul Alba, ar fi postat un video (live), pe o rețea de socializare, în care și-ar fi exprimat nemulțumirea față de Decizia Curții Constituționale, prin care s-a anulat procesul electoral, îndemnând publicul la revoltă, prin ieșirea în stradă, pentru a protesta. În același video, ar fi îndemnat publicul la săvârșirea unor acte de violență și ar fi proferat amenințări asupra integrității corporale și vieții.
În urma percheziției, a fost identificată persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de instigare publică, precum și telefonul acesteia.
Față de bărbat, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 13 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
În această cauză, cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]