Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO | Pasiunea nobilă pentru cai, transmisă din generație în generație, într-un sat din Alba: Tradiții reînviate la o plimbare cu trăsura, pe „Drumul Vinului”, la Șard

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pasiunea nobilă pentru cai, transmisă din generație în generație, într-un sat din Alba: Tradiții reînviate la o plimbare cu trăsura, pe „Drumul Vinului”, la Șard

În satul Șard din județul Alba, tradițiile vechi se împletesc cu spiritul contemporan și, deși puțini, încă mai găsim oameni care păstrează vie flacăra unor obiceiuri de mult uitate. Urmând „Drumul Vinului”, care șerpuiește printre colinele scăldate de soarele care stătea să apună și care înconjoară mica așezare, am ajuns la casa familiei Onea, oameni gospodari care ne-au primit cu brațele deschise.

Gheorghe Onea sau Mirel, cum îl știu toți cei din sat, este un bărbat care duce mai departe moștenirea nobilă a creșterii cailor, o pasiune transmisă din generație în generație, practicată cu mândrie și respect față de rădăcinile sale.

Tradiția moștenită din tată în fiu

Mirel este doctor inginer silvic la Ocolul Silvic Miercurea Sibiului din cadrul Direcției Silvice Sibiu și a moștenit dragostea pentru cai de la bunicul matern, Laurean Ungurean, de la Secășel, unde, de când se știe, au avut cai:

„Dintotdeauna am avut cai. Tatăl meu l-a lămurit pe socru să cumpere cal și așa au luat o iapă mică, deși Mirel, băiețandru la vremea aceea, și-ar fi dorit un cal mare, dar am ținut-o 20 de ani,” își amintește râzând doamna Onea, mama bărbatului.

Citește și: FOTO | Povestea lui Kaley și Ezra, doi căluți din Alba Iulia, salvați de o iubitoare de animale. Pot fi vizitați la Centrul de echitație “Colț de Rai” din Oarda de Sus

Cunoscut în Șard pentru legătura strânsă cu caii, animale considerate odinioară simboluri ale nobleții și puterii, Mirel și-a petrecut copilăria în mijlocul cailor, învățând de-a lungul anilor nu doar tehnicile de îngrijire, dar și respectul profund față de aceste animale. „Caii sunt parte din sufletul nostru”, spune crescătorul cu ochii strălucind de emoție. „Ei ne-au fost parteneri de nădejde, fie că era vorba de muncă la câmp cu ani în urmă, fie de plimbări prin sate, sunt terapie, te încarcă pur și simplu cu energie și îți dau o stare de bine”.

Astăzi, într-o lume modernă în care tehnologia a înlocuit multe dintre activitățile tradiționale, bărbatul continuă să crească și să îngrijească cai, refuzând să lase această moștenire să se stingă. În grajdul său din Șard, cei 10 cai ai familiei sunt tratați cu aceeași grijă și respect ca pe vremuri. „Nu e o meserie, e o chemare”, spune el. „Fiecare cal are personalitatea lui, iar legătura care se creează între om și animal este una cu totul specială”.

Din cele zece exemplare cabaline, doi sunt armăsari din rasa Lipițan, iar cele opt iepe sunt de asemenea Lipițane, linia Maestoso, Napoletano și Incitato și Ardeneze.

YouTube video

Calul preferat de bărbat este iapa Breaza, un exemplar de 20 de ani, un cal comun, dar tot din rasa Lipițan: „Am luat-o de mânz, de 20 de ani și cât va trăi rămâne la noi. Unul dintre armăsari este achiziționat de la herghelia de la Beclean, la fel o iapă Napolitano și una Maestoso. Am luat cu împrumut un alt armăsar tot de acolo de la herghelie, le-am montat și a rezultat armăsarul Incitato”. Cei mai tineri cai ai familiei sunt mânjii de anul acesta, care au doar 4 luni: „Mai avem o mânză de un an, o alta de 2 ani și una de 3 ani. Tot ce se naște femelă, rămâne la noi, dar armăsarii îi vindem de mici, după ce îi înțărcăm”, spune crescătorul.

Vremuri de mult apuse și întoarcerea la tradiție

Caii familiei Onea nu sunt folosiți la muncile câmpului, sunt ținuți doar din pasiune. Și cum le șade mai bine unor animale cu o ținută atât de nobilă dacă nu lângă două trăsuri, una de paradă și una de promenadă, parcă ieșite din negura timpului, pe care Mirel le-a achiziționat din Ungaria în urmă cu 9 ani.

Astăzi, deși multe din aceste tradiții s-au pierdut, Gheorghe Onea încearcă să le readucă la viață. Bărbatul organizează ocazional plimbări cu trăsura pentru turiștii care vizitează zona, dorind să le ofere acestora o frântură din trecutul acestor meleaguri. „Nu e vorba doar de a le arăta oamenilor caii, ci de a le oferi o experiență autentică, de a-i face să retrăiască acele vremuri”, explică el.

Ne-a invitat la o plimbare prin Șard și bineînțeles că nu am putut refuza. Sunetul potcoavelor pe piatra drumului și zgomotul roților ne-au purtat cu gândul la alte vremuri, cu decenii în urmă, când caii erau considerați mult mai mult decât simple animale de povară. Erau simboluri ale bogăției, iar plimbările cu trăsura erau o expresie a rafinamentului. Trăsurile împodobite purtau oamenii la petreceri sau târguri, iar caii, puternici și eleganți, întorceau întotdeauna privirile trecătorilor.

Și ce poate fi mai frumos în sezonul rece decât o plimbare cu sania trasă de cai? Cu toate că nici anotimpurile nu mai sunt ca altădată, putem visa și spera la o iarnă ca în povești, cu zăpadă din belșug, iar „Drumul Vinului” din Alba este locaţia ideală pentru o plimbare cu sania trasă de cai, străbătând printre copaci înzăpeziţi şi peisaje fermecătoare, sunetul clopotelor conducându-ne într-o lume fermecată.

„Putem organiza drumeții cu trăsurile, pe diferite trasee – de la Șard la Lunca Ampoiței, pe Valea Bucerzii, Valea Țelnei, la Piatra Craivii și pe Valea Ighielului, iar cei care cunosc caii, pot merge și călare, avem și șei”, mai spune Mirel.

Moștenirea continuă

Caii și atelajele bărbatului au participat și la evenimente de seamă din județul Alba, cele mai recente fiind cele dedicate Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand din anul 2022. „Mergem la tot felul de evenimente, fie că sunt parade populare sau la nunți, de exemplu, dar doar acolo unde este suflet pentru cai, nu de impresii. Din păcate, județul Alba nu are cultura calului, cu toate că a fost o zonă viticolă bine pusă la punct, și se zice că unde e viță de vie e cultură, dar cultura calului nu a rămas împământenită”, mărturisește crescătorul.

Deși este o pasiune costisitoare, Mirel nu își imaginează viața fără cai. Privind în viitor, bărbatul vrea să păstreze vie moștenirea familiei: „Tradiția noastră nu trebuie să moară”, spune el. „Trebuie să o păstrăm și să o transmitem mai departe, pentru că este parte din ceea ce suntem”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bărbatul din Zlatna care a îndemnat la revoltă și împușcarea președintelui României, cercetat sub control judiciar: ”Coasa în schinare, cuțâtul la teacă, furca și toporul, LA RĂZBOI!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul din Zlatna care a îndemnat la revoltă și împușcarea președintelui României, cercetat sub control judiciar: ”Coasa în schinare, cuțâtul la teacă, furca și toporul, LA RĂZBOI!” Bărbatul din Zlatna care a îndemnat la revoltă în stradă ca la Revoluția din ’89 și împușcarea președintelui României, în timpul unui live pe rețelele de sicializare, este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea