Ştirea zilei

Marele artist Ioan Bocșa împlinește 78 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marele artist Ioan Bocșa împlinește astăzi 78 de ani. S-a născut în vremea colindelor, pe care astăzi le cântă.

Ioan Bocșa venit pe lume la mijloc de decembrie, în vremea colindelor, la 13 decembrie 1947, la Oarda de Jos, județul Alba și a devenit în timp unul dintre cei mai împătimiți căutători ai acestor cântări străvechi. În prezent este unul dintre cei mai importanți interpreți de folclor din România.

La început le-a adus în scenă, alături de grupul Icoane, pe care l-a înființat în anul 1994, în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde preda muzică vocală tradițională.

Citește și: Colinde de Crăciun – versuri. Colinde care prevestesc nașterea Domnului

Apoi, fiindcă erau nenumărate, nemaiauzite și neprețuite, a început să le adune în cărți. Primele culegeri au apărut în 1999 și s-au numit „1484 de colinde cu text și melodie”, fiind urmate, în 2003, de „Colinde Românești”, pentru care, doi ani mai târziu, avea să primească, din partea Academiei Române, Premiul „Ciprian Porumbescu” la secțiunea Muzicologie.

Din perioada copilăriei petrecută la Oarda de Jos, în Alba, Ioan Bocșa își amintește că a ”avut ca părinți doi oameni minunați și o copilărie senină, fericită. Tatăl meu – învățător, foarte înțelept și echilibrat, era un fel de sfătuitor al satului în probleme dintre cele mai diverse, de la litigii asupra pământurilor până la cotidienele probleme sau neînțelegeri familiale.

Bunicii din partea mamei, pe care, din păcate, nu i-am cunoscut, au avut o gospodărie pe malul Râului Sebeș, unde, în perioada copilăriei mele, locuia fratele mamei, unchiul Gheorghe. Acolo era un adevărat Rai: livezi cu pomi, două vii, grădină de zarzavat, câteva hectare de teren arabil, stupi, gâște, găini, rațe, curci, bibilici, cal de călărit, cai de tracțiune, vite. Aici ne petreceam verile muncind alături de cei mari, păzind vitele la păscut, mânând boii și caii, la arat, călărind și totodată bucurându-ne de tot ceea ce era în jur și înfruptându-ne din toate bunătățile”.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Talentul l-a moștenit de la tatăl său care avea o frumoasă voce de bariton, dar și de la mama sa, care avea o voce de o sensibilitate și o căldură absolut aparte, povestea interpretul pentru taifasuri.ro, în urmă cu ceva timp.

Ca şi cercetător, Ioan Bocșa a reușit să culeagă din teren câteva mii de piese, arhivate în prezent într-o fonotecă modernă: ”M-am concentrat cu prioritate asupra genului meu de suflet – colinda, reușind să salvez din teren peste 2.000 de astfel de valori. Am editat câteva volume, unele caracterizate ca fiind de referință națională. De exemplu, pentru cele două volume „Colinde românești” am primit Premiul „Ciprian Porumbescu” al Academiei Române”, mai scrie sursa citată.

Am „colindat” sute de sate din Transilvania. Multe dintre ele sunt depopulate și supuse influențelor mass-media. Profesiile tradiționale s-au rărit, unele obiceiuri s-au diluat, iar multe dintre cântecele rituale și-au pierdut funcția inițială în favoarea celei de divertisment.

Cu toate acestea, mai găsim încă lucruri valoroase, care ne completează „amprenta națională”, lucruri care altfel s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Consider că aducerea în scenă a cântecelor folclorice autentice le dă acestora o a doua șansă la viață, iar publicului, o alternativă viabilă la avalanșa de producții subculturale”, povestea artistul.

Artist complex, a jucat și în filmele “Baladă pentru Munții Apuseni” și “Colinde Transilvane”.

Cu un repertoriu impresionant, între care amintim piese precum “Doru’ m-o purtat”, “Ană, zorile se varsă”, “Câte mândre-am avut eu” Ioan Bocșa a cucerit pentru veșnicie inimile românilor iubitori de folclor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Colegiul Militar din Alba Iulia, ceremonial emoționant în Piața Cetății, în prima zi din noul an școlar: Bobocii au rostit legământul. Distincţie pentru clasa cu cele mai bune rezultate și plachetă de onoare pentru șeful de promoției 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Militar din Alba Iulia, ceremonial emoționant în Piața Cetății, în prima zi din noul an școlar: Bobocii au rostit legământul. Distincţie pentru clasa cu cele mai bune rezultate și plachetă de onoare pentru șeful de promoției 2026 Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia a organizat luni, 7 septembrie 2026, începând cu ora 09.00, […]

Citește mai mult