VIDEO | Nicolae Linca, din Alba, singurul campion olimpic al României la box: Marele pugilist a câștigat medalia de aur la Melbourne în 1956 având degetul mare de la mâna dreaptă fracturat

Nicolae Linca, din Alba, singurul campion olimpic al României la box: Marele pugilist a câștigat medalia de aur la Melbourne în 1956 având degetul mare de la mâna dreaptă fracturat

Nicolae Linca, o legendă a boxului românesc și singurul campion olimpic al României la box, s-a născut, a trăit şi a murit în judeţul Alba într-un anonimat nemeritat. El a devenit mai cunoscut și mai apreciat doar după decesul din 2008.

Nicolae Linca este în prezent singurul pugilist din ţara noastră care a cucerit medalia olimpică de aur. Performanţa sa a fost cu atât mai impresionantă, cu cât a luptat, pe parcursul întregii competiţii olimpice, cu un deget fracturat. S-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Melbourne, din 1956. A fost legitimat, timp îndelungat, la Clubul Dinamo Bucureşti, unde a cucerit de patru ori titlul de campion naţional.

Linca s-a născut în 1929 în Cergăul Mare, judeţul Alba, comuna Cergău. A făcut performanţă în box, câştigând de-a lungul carierei 281 de meciuri. A pierdut doar 25 de partide. La Jocurile Olimpice de la Melbourne, Linca, care avea 27 de ani, a boxat la categoria semimijlocie, 67 de kilograme.

A reuşit să-i învingă la puncte pe Hector Hatch (Fiji) şi Nicholas Andre (Africa de Sud), iar în semifinale a trecut de englezul Nicholas Gargano.

În seara de 28 noiembrie 1956, în ringul amplasat la West Melbourne Stadium, finala olimpică de la semimijlocie i l-a adus în faţa românului pe Fred Tiedt. Un irlandez bine făcut, care prin fiecare gest făcut trăda multă încredere. Linca a făcut atunci meciul vieţii, câştigând cu 3-2.

„După câteva lovituri, mâna dreaptă mi se pare un simplu ciot”

S-a aflat mai apoi că el boxa încă din prima dispută cu degetul mare de la mâna dreaptă fracturat. Medicul lotului nu l-a putut ajuta prea mult. Şi, deşi i-au fost făcute câteva puncţii cu novocaină, acestea n-au fost suficiente pentru a-i atenua durerea.

În cartea sa „Mirajul ringului”, Nicolae Linca a rememorat finala istorică disputată în seara zilei de 28 noiembrie 1956.

„Durerea mâinii îmi înceţoşase vederea şi chiar judecata. Pauză. Aş vrea să spun că am ajuns la capătul puterilor, dar simt că n-am dreptul să spun asta. După câteva lovituri, mâna dreaptă mi se pare un simplu ciot la capătul căruia se află o mănuşă cu plumb. Urechile îmi ţiuie, genunchii îmi tremură şi văd, în loc de unul, doi adversari. Nu-i nimic! Voi da în amândoi. Şi de-o mai apărea unul, mă voi lupta şi cu el”, scria eroul de la Melbourne în lucrarea publicată în 1964.

A mai avut în palmares medalii de bronz, la categoria semimijlocie, obţinute la Campionatele Europene de la Varşovia (1953) şi Berlin (1955), precum şi la Campionatul Mondial Universitar din 1951.

După ce a agăţat mănuşile în cui, a devenit antrenor de box în Alba Iulia. Maestru Emerit al Sportului, Nicolae Linca a fost distins cu Ordinul Muncii, clasa a II-a. În 1973, a fost trecut în rezervă de la clubul Dinamo, cu gradul de locotenent-colonel. În decembrie 2005, Nicolae Linca a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I.

Bolnav de Parkinson şi Alzheimer

Loviturile încasate în cursul carierei sale au făcut ca Nicolae Linca să se confrunte cu numeroase probleme de sănătate după ce a renunţat la box. Un consult medical efectuat de el la începutul anilor ’90 a arătat că suferea de coxartroză la şoldul drept. Ulterior, a fost diagnosticat cu două boli specifice celor care au practicat boxul la nivel de performanţă: maladia Parkinson şi Alzheimer.

Toate aceste necazuri au făcut ca fostul campion să se izoleze de lume la Feisa, acolo unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă alături de soţia lui, Elena Maria. Şi nu numai că nu s-a mai putut ridica din pat, dar la un moment dat el n-a mai fost capabil nici să vorbească. Pierdut într-o lume a lui, Nicolae Linca a murit în iunie 2008. Marele pugilist își doarme somnul de veci în cimitirul din Feisa, comuna Jidvei, Alba.

În comuna Cergău din Alba, un teren de fotbal și echipa de fotbal au fost denumite după marele campion. De asemenea, la Alba Iulia există un club de box care îi poartă numele. În rest, nimic care să aducă aminte de singurul campion olimpic al României. A fost ridicată o statuie în Complexul Sportiv Floreasca din București, dar, până la un moment dat, nimeni nu știa cine este sportivul reprezentat, pentru că statuia nu era inscripționată.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI