VIDEO | Lume multă în talciocul din Alba Iulia, după amânarea taxei de 5 lei: ”Eu dacă bagă taxă nici nu mai vin”. Ce spun vizitatorii și comercianții
Lume multă în talciocul din Alba Iulia, după amânarea taxei de 5 lei: ”Eu dacă bagă taxă nici nu mai vin”. Ce spun vizitatorii și comercianții
Talciocul din Alba Iulia a fost plin de lume duminică dimineața, mai ales după ce administratorul a anunțat sâmbătă că taxa de intrare de 5 lei se amână.
Părerile vizitatorilor și comercianților despre taxa de 5 lei sunt împărțite, însă majoritatea se bucură că s-a renunțat momentan la ea. Unii oameni spun că în momentul când vor trebui să plătească nu vor mai veni deloc, suma fiind mare în raport cu condițiile oferite și față de alte locații din țară.
”Am venit pregătit să plătesc. Era o taxă bună, cu ajutorul ei mai amenajau treburile în talcioc, dar amânarea ei nu este decât o măsură politică. Peste o lună de zile va fi pusă, ceea ce nu e rău, a fi o taxă e normal. Exact ca la orice parcare, muzeu, se plătește. Dar îi afectează pe cei mai sărăcuți. Însă, dacă banii se folosesc pentru a amenaja acest loc, atunci e bine venită”, este de părere un bărbat.
Citește și: TAXA pentru intrarea în Talciocul Alba Iulia, AMÂNATĂ: ”Am luat act de sugestia domnului primar Gabriel Pleșa”

Omul este de părere că ar trebui amplasate copertine sau acoperișuri care ar fi de mare folos în zilele ploioase: ”Este o investiție mare, dar dacă rămâne aici talciocul ar merita. Să fie un lucru domnesc, aș spune. Deși farmecul talciocului ăsta este, să te descurci și pe ploaie și pe vânt, nu este magazin universal sau de firmă, este talcioc. Mie îmi place așa cum e, dar ar mai trebui puse niște mese, oamenii improvizează, văd că pun marfa pe jos”, a mai declarat cetățeanul pentru ziarulunirea.ro.
O altă persoană este de părere că pentru a introduce taxa de 5 lei ar trebui create niște condiții, atât la vizitatori, cât și la vânzători: ”La ora actuală condiții zero, mi se pare o aiureală totală. Părerea mea este că poți să ceri o taxă atunci când aduci îmbunătățiri la locul respectiv, până atunci mi se pare aiurea.”
Comerciantul spune că ar trebui acoperite anumite zone pentru zilele când plouă, dar și pentru cele cu caniculă: ”Am intrat la 8 jumătate, am plătit taxa, la 9 vine ploaia, trebuie să strâng să merg acasă. Am rămas cu banii dați, ei au rămas cu câștig”. Bărbatul spune că taxa va afecta fluxul de vizitatori care vin la talcioc: ”Oamenii sunt cum sunt, lumea e săracă și mulți vin doar să se plimbe. Eu cred că în maxim 3 luni s-ar închide, nu ar mai veni nimeni.”
Un tânăr se bucură că s-a anulat taxa de 5 lei și lumea poate veni gratis în continuare în talciocul din Alba Iulia, iar un vârstnic spune că taxa s-a amânat doar pentru că vin alegerile.
”Să ajungă ei la putere, dacă băgau taxa nu mai venea nimeni. Dacă trebuie să plătesc 5 lei nu mai vin. Astăzi am venit doar ca să caut boia, zdrențe nu îmi trebuie, că am. Aduce cineva boia adevărată, nu ce găsim în magazine. La Deva este 1 leu taxa, nu 5 lei. Și eu vând de 3 lei, ce fac? Eu dacă bagă taxă nici nu mai vin”, a spus bărbatul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]
UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților
Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]
VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent
Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]