VIDEO | Investiție realizată în timp record în Munții Apuseni. Primar: „Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede prima creșă modernă din Abrud”
Investiție realizată în timp record în Munții Apuseni. Primarul Radu Tuhuț: „Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede prima creșă modernă din Abrud”
În inima Munților Apuseni, orașul Abrud scrie istorie. Prima creșă modernă din întreaga zonă a fost construită într-un timp record. Lucrările au început a doua zi de Paște, în primăvara anului 2024, iar recepția este programată deja pentru luna noiembrie a acestui an.
Proiectul, finanțat prin Compania Națională de Investiții (CNI), marchează un moment important pentru comunitatea locală, care nu a avut până acum o astfel de unitate de învățământ preșcolar.

Primarul orașului Abrud, Radu Tuhuț, a vorbit pentru Ziarul „Unirea” despre importanța acestui proiect, accentuând seriozitatea constructorului și nevoia acută a comunității pentru o asemenea investiție: „Această construcție a fost începută, mai exact, a doua zi de Paște 2024 și, în maximum o lună, o lună și jumătate, va fi efectuată recepția la această creșă. Constructorul este unul extrem de serios. Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede, fiindcă copiii din Abrud și din zonele limitrofe așteaptă cu nerăbdare să își petreacă timpul în creșa noastră”.
O investiție pentru viitorul copiilor și al orașului
Noua creșă din Abrud este o unitate mică, dar modernă, cu patru grupe de câte zece copii, dotată la standarde europene. Ea va oferi nu doar un mediu sigur și plăcut pentru cei mici, ci și noi locuri de muncă pentru localnici. „Creșa noastră este o creșă mică, cu patru grupe de zece copii, care își vor desfășura activitatea aici. Creșa va avea un număr de 18 angajați, susținuți de Ministerul Educației. Orice loc de muncă în Abrud este extrem de important”, a declarat primarul.
Fiind prima creșă modernă din Munții Apuseni, aceasta devine un model de dezvoltare pentru întreaga zonă. „În Munții Apuseni nu există astfel de creșe. Este prima creșă modernă, la standarde europene”, a explicat primarul.
Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 10 milioane de lei, iar lucrările se apropie de final. Dacă toate procedurile administrative vor decurge normal, primarul estimează că părinții își vor putea aduce copiii chiar din luna ianuarie 2026.
„Cred că, dacă lucrurile se vor desfășura într-un ritm firesc, copiii vor putea veni la creșă chiar din luna ianuarie”, a adăugat edilul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]