VIDEO | Eugen Gavrilă, din Loman, unul dintre ultimii făuritori de stâlpi funerari din România: „Timpul va decide dacă se va păstra această tradiție”

Eugen Gavrilă, din Loman, unul dintre ultimii făuritori de stâlpi funerari din România: „Timpul va decide dacă se va păstra această tradiție”

Meșterul Eugen Gavrilă (57 de ani) este printre ultimii sculptori de stâlpi funerari din România și ultimul din satul Loman și din județul Alba. Meșteșugul i-a adus titlul de „Tezaur Uman Viu” în anul 2020.

Potrivit lui Radu Totoianu, muzeograf la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, practica punerii de stâlpi funerari la mormintele bărbaților era prezentă la începutul secolului XX în aproape toată zona submontană cuprinsă între Orăștie și Făgăraș. Ea s-a restrâns, la jumătatea aceluiași secol, la zona cuprinsă între râul Sebeș și râul Cugir, pentru ca astăzi să se afle în pragul extincţiei, specialiștii estimând că acest obicei ancestral va dispărea odată cu bătrânii satelor.

Cu Eugen Gavrilă ne-am întâlnit în casa sa din pitorescul sat Loman (comuna Săsciori), gospodărie situată la mică distanță de cimitirul așezării, în care sunt numeroși stâlpi funerari sculptați chiar de el. „Conform tradiției, la bărbați se pune stâlp, la femei se pune cruce, iar la tinerii necăsătoriți se pune stâlp cu o pasăre, denumită «Pasărea Sufletului». La oamenii în vârstă se pune stâlpul simplu sau, eventual, cu o cruce în capăt. Între timp a apărut marmura, așa că mulți oameni pun crucea din marmură, dar păstrează și stâlpul. Am avut chiar o comandă pentru un stâlp care se deteriorase. A fost scos, refăcut și montat din nou la mormânt. Deși persoana murise de multă vreme, familia a vrut să păstreze stâlpul”, ne-a explicat interlocutorul nostru.

„Pasiunea asta am avut-o de mic copil. Am avut o plăcere față de lucrul cu lemnul. Din fragedă pruncie am scobit, am iscusit în lemn. Pe urmă, trecând timpul, a fost deja o necesitate pentru stâlpi. Fiecare familie, când murea cineva din casă, punea la bărbat stâlpul, iar la femeie crucea. Și asta era, să zic așa, și o sursă de venit. Nu trăiam din asta, dar se câștiga ceva în plus. Am început să fac stâlpii și am rămas, se pare, cam ultimul care mai face așa ceva”, a rememorat cu savoare Eugen Gavrilă în momentul în care l-am chestionat cu privire la începuturile sale în acest meșteșug. Surse de inspirație în „zorii” propriului drum de sculptor de stâlpi funerari i-au fost stâlpii vechi aflați în cimitirul satului. Aproape toate mormintele aveau stâlpi funerari când meșterul din Loman era copil. Acum prezența lor s-a redus vizibil.

*Între mit și realitate: conexiuni care par surprinzătoare

Pregnante sunt, însă, pe mai departe poveștile cu privire la originile stâlpilor funerari și chiar posibilitatea ca aceia din Loman să-l fi inspirat pe însuși Constantin Brâncuși. Potrivit profesorului de istorie Nicolae Afrapt, originar din Sebeșel, un alt sat al comunei Săsciori desprins parcă dintr-un tablou, Coloana Infinitului ar fi o reluare a unui stâlp de la Loman, la dimensiuni uriaşe, care redă imensitatea. Nu există dovezi că Brâncuşi ar fi trecut pe la Loman, dar sunt certe legăturile peste munţi, în transhumanţă, între oierii din Loman şi din satele din Mărginime cu aşezările de la sud de Carpaţi, din Oltenia, care au preluat din obiceiurile ardelenilor.

„Se spune că Brâncuși, în parcursul vieții lui, ar fi trecut munții de la Novaci, din Gorj, și ar fi trecut și pe aici, inspirându-se din acești stâlpi. Se spune, așadar, că ar fi trecut și pe aici și s-ar fi inspirat pentru Coloana Infinitului. Aveam aici un stâlp exact cu modulele pe care le-a folosit Brâncuși în Coloană”, a întărit ideea și Eugen Gavrilă, pentru care sunt vii în memorie istorisiri ale veteranilor locului. Și indiciile originilor multiseculare ale stâlpilor funerari incită. „Pe stâlpii mortuari vechi, de la care m-am inspirat și eu, motivul care predomină este semnul Legiunii a XIII-a Gemina, adică X-ul cu cele trei module. Mai este și simbolul soarelui. Și crucea, ca să nu fie stâlpul chiar fără cruce. Se spune că, în mod normal, stâlpul nu este neapărat un simbol creștin”, ne-a relatat meșterul.

*Stâlpii funerari din Loman, produs de „export”

Stâlpii funerari sunt ciopliţi din lemn tare, de stejar, salcâm sau frasin, ca să reziste mult. Au o grosime de 15/15 centimetri şi sunt frumos ornaţi, cu tăieturi şi crestături. Eugen Gavrilă ne-a ghidat în cimitirul din Loman înspre cei de care se simte cel mai legat sufletește. „Aici sunt doi stâlpi: ăsta este al tatălui-socru, iar celălalt al bunicului meu. Ăsta e făcut mai recent, tot de mine. Nu mai știu exact câți ani are, dar sunt diferite modele. Jos, aici, mai sunt un stâlp și o cruce. Acolo e un alt stâlp făcut de mine. Și ăsta de aici tot eu l-am făcut. Cam toți sunt făcuți de mine. Dincolo am un cumnat înmormântat… Și ăia mai noi tot eu i-am făcut. Acela cu pasărea are vreo 26–27 de ani.

Băiatul a fost șofer pe camion, nu știu exact ce s-a întâmplat, a fost un accident. Vedeți, acela de acolo e foarte, foarte vechi. Cred că are aproape 100 de ani. Cine știe, poate 70–80, poate chiar 100, fiindcă e din stejar și rezistă. Se vede că lemnul e întreg, n-a fost lucrat cu altceva decât cu securea. Ăsta de aici e tot foarte vechi. Aici a fost un copil mic, iar dincolo e o cruce. Și acolo, iarăși, alt stâlp, nu foarte nou, de prin anii ’70”, a detaliat Eugen Gavrilă, mândru că stâlpi funerari ieșiți din mâinile sale au fost comandați de oameni de la distanțe apreciabile de Loman, ajungând chiar dincolo de granițele țării: „Sunt stâlpi de-ai mei care au ajuns la București sau Sibiu și chiar peste granițele României. Știu că unii au ajuns în Franța. Cine i-a comandat spunea că au fost duși la un muzeu din Franța. Nu știu exact la ce muzeu au ajuns. Am stâlpi la Muzeul Satului din București, la Muzeul ASTRA din Sibiu și chiar la domnul Mircea Dinescu. A fost și o comandă specială, iar stâlpii au plecat la Vânju Mare, cred. Nu-mi mai amintesc exact, dar am făcut multe comenzi care au plecat din zonă”.

*Viitor incert pentru o tradiție fascinantă

Eugen Gavrilă este conștient de viitorul incert al sculptării de stâlpi funerari, iar în privirea sa, când atingem acest subiect delicat, se poate întrezări o undă de tristețe. A încercat să forțeze un pic destinul, nădăjduind că-i va convinge pe cei doi fii ai lui să-i calce pe urme. „Aveam o speranță cu băiatul mai mic, dar a renunțat. Poate, în timp… Nu pot să spun că nu se va apuca, dar deocamdată a renunțat. Timpul va decide dacă se va păstra această tradiție”, ne-a mai spus vrednicul făuritor de stâlpi funerari din Loman.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI