VIDEO | După aproape 2000 de ani, obiceiurile culinare şi bucătăria romană din vechiul Apulum reînvie în Cetatea Alba Iuliei
Bucătăria, alimentaţia şi obiceiurile culinare specifice populaţiei care a trăit în oraşul antic Apulum vor fi reconstituite la Alba Iulia. Asta după ce Muzeul Naţional al Unirii a câştigat proiectul „DE GUSTIBUS: Bucătăria romană şi obiceiurile culinare în Apulum-ul antic” , iniţiat în colaborare cu Institutul de Arheologie sistemică Iuliu Paul din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în urma celei de-a doua sesiuni de finanţare a proiectelor culturale la AFCN. Astfel, la începutul lunii noiembrie, albaiulienii, şi nu numai, vor putea vedea cum trăiau şi ce mâncau romanii, experimentând direct acest mod de viaţă. Bucătăria cu specific roman va fi amenajată în spaţiul expoziţional al Palatului Apor, iar cei care doresc să afle mai multe despre aceasta o vor putea face pe parcursul a două luni, cât va fi deschisă expoziţia.
Proiectul a fost prezentat marţi, într-o conferinţă de presă la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, de către dr. Beatrice Ciută (IAS) – coordonator de proiect şi specialist în domeniul arheobotanicii şi al dietei populaţiilor lumii antice şi dr. Anca Timofan (MNUAI) – arheolog specialist în epoca romană, alături de directorul muzeului, Gabriel Rustoiu.
„La nivel naţional s-au depus 37 de proiecte, din care se vor finanţa patru. Proiectul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia s-a clasat pe locul II, cu 91,33 de puncte din 100 , iar finanţarea AFCN acordată proiectului este în valoare de 45.000 de lei”, a explicat directorul muzeului albaiulian, Gabriel Rustoiu.
Beatrice Ciută, coordonatoarea proiectului, a explicat că proiectul îşi propune să prezinte publicului vizitator, un aspect important, poate mai puţin cunoscut din viaţa cotidiană romană, şi anume alimentaţia şi obiceiurile culinare specifice populaţiei care a trăit în oraşul antic Apulum. Potrivit acesteia, alimentaţia populaţiei romane era mult mai sănătoasă, ei consumau mult ulei de măsline, linte, peşte, legume, fructe, toate gătite natural.
Anca Timofan, arheolog specialist în epoca romană, a explicat că activitatea principală a proiectului este amenajarea şi organizarea unui cadru domestic autentic axat pe arhitectura interioară şi activităţile specifice unei bucătării romane şi a unui spaţiu destinat servirii mesei dintr-o tavernă.
„Ne propunem să reconstituim interiorul unei bucătării romane, cu tot ceea ce presupune acesta: mobilier, instalaţia principală de gătit – cuptorul (lat. furnum), vesela (amfore, oale, castroane, platouri, căni, ulcioare, ş. a) dar mai ales vom reface reţetele romane specifice.
Taverna (lat. taberna) romană va fi locul unde se vor servi bucatele şi băuturile aceasta fiind amplasată în continuarea spaţiului unde se va reconstitui bucătăria propriu-zisă (lat. culina) şi unde vor fi prezentate şi exponate autentice din categoria ceramicii romane de uz casnic. Astfel, vom prezenta material arheologic autentic şi vom utiliza practic reproduceri ale formelor ceramice în bucătărie şi la servirea alimentelor. Schema prezentării va cuprinde, pe lângă expunerea pieselor descoperite şi proiecţii video, fotografii, panouri explicative privind alimentaţia, obiceiurile şi reţetele culinare specifice”, a explicat Anca Timofan, responsabilă în cadrul proiectului cu cercetarea aspectelor de mentalitate şi viaţa cotidiană antică.
Informaţiile care vor sta la baza reconstituirii spaţiului propriu-zis al bucătăriei şi a reţetelelor culinare se bazează pe textele literare, descoperirile arheologice, precum şi pe studiile arheobotanice. Mai exact, reţetele de gătit specifice lumii romane vor fi luate dintr- o carte de bucate intitualtă „De Re Coquinaria”, care aparţine lui Marcus Gavius Apicius care a trăit în sec. I d.Chr, în timpul împăratului Tiberius.
Aşadar, în luna noiembrie cei care vor trece pragul tavernei vor putea trăi experienţa inedită a unui convivium roman – adică să ia masa împreună – şi a unui symposium – să deguste tot împreună, într-o atmosferă autentică, savoarea băuturilor romane.
Bucatele alese şi variate, dansul, muzica, sunt doar o parte dintre surprizele care îi aşteaptă pe cei care vor poposi în ambianţa antică a tavernei romane. Invitaţii de onoare în acest spaţiu vor fi soldaţii din Garda romană de la Apulum, Războinicii daci, gladiatorii, civilii romani şi daci care vor însufleţi acest loc unde istoria va prinde viaţă din nou.
„Vizitatorii vor face o călătorie în trecut poposind într-un spaţiu interior antic, străvechi dar totuşi familiar, pentru a observa aspectele de viaţa cotidiană romană desfăşurate într-un cadru care va reconstitui ambianţa domestică, obiceiurile culinare şi elemente autentice de mobilier şi decor casnic. Ei vor avea ocazia să observe şi să guste la propriu din bucatele pregătite după reţete romane, participând astfel într-un mod interactiv la actul de reenactment istoric”, a mai precizat Anca Timofan.
Proiectul menţine aceeaşi direcţie a programelor de reenactment istoric cu finanţare AFCN, organizate şi promovate de Muzeul Naţional al Unirii Alba lulia ( Ţinutele Istoriei, Ţinutele Istoriei II – Garda Romană de la Apulum şi Ţinutele Istoriei III – Războinicii ” Daci) între 2010 şi 2013. Prezentând o abordare nouă a activităţilor şi manifestărilor de reenactment, vine în completarea acţiunilor de reconstituire istorică organizate până în prezent prin valorificarea şi promovarea moştenirii culturale din viaţa cotidiană antică: obiceiurile şi cadrul casnic al alimentaţiei la romani.
Echipa de implementare şi organizare a proiectului este constituită din: dr. Beatrice Ciută (IAS), coordonator de proiect şi specialist în domeniul arheobotanicii şi al dietei populaţiilor lumii antice, dr. Anca Timofan (MNUAI), arheolog specialist în epoca romană, responsabilă în cadrul proiectului cu cercetarea aspectelor de mentalitate şi viaţă cotidiană antică, dr. Călin Şuteu (IAS) – grafică, concept, design expoziţie, Ştefan Lipot şi Alin Cadan (IAS) – restaurare materiale ceramice şi metal, dr. Ilie Lascu (MNUAI ) – arheolog specialist, Doru Bogdan (IAS) – arheolog specialist, Alexandra Daisa – marketing, promovare şi design expoziţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei
Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei Gara din orașul Teiuş, una dintre cele mai frumoase şi monumentale din ţară, ajunsă într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitată […]
Destinația Anului 2026: 8 nominalizări din Alba în competiția care își propune să arate care sunt locurile definitorii pentru România: Rimetea, între laureatele din 2025
Destinația Anului 2026: 8 nominalizări din Alba în competiția care își propune să arate care sunt locurile definitorii pentru România Etapa de nominalizări a competiției „Destinația Anului 2026” aduce în prim-plan un număr impresionant de destinații iubite de români. Peste 250 de destinații din aproape toate județele țării au fost nominalizate în competiția Destinația Anului […]
FOTO | Doi profesori de istorie din Sebeș, Mihai-Octavian Groza și Elena Damian, autori ai primului ghid bilingv de pregătire a examenului național de Bacalaureat din România
Doi profesori de istorie din Sebeș, Mihai-Octavian Groza și Elena Damian, autori ai primului ghid bilingv de pregătire a examenului național de Bacalaureat din România Mihai-Octavian Groza (Liceul German Sebeș) și Elena Damian (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), doi dintre cei mai îndrăgiți profesori de istorie ai județului Alba, au editat de curând primul ghid […]