Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO: Discuție între oficialități din Alba surprinsă într-un video devenit ”viral” pe internet

Ziarul Unirea

Publicat

în

De câteva zile în mediul online ”circulă” cu succes (peste 51.000 de vizualizări) un film al unui cameraman amator, din ziua în care comisia parlamentară specială a vizitat Roșia Montană. În imagini sunt surprinse mai multe ”incidente verbale” din timpul mitingului organizat de mineri și de susținătorii proiectului RMGC în ziua respectivă, dar și incidentul intens mediatizat în centrul căruia a stat deputatul Remus Cernea, despre care știm deja că nu a fost primit chiar ”cu brațele deschise” de localnici.

O altă parte interesantă care ne-a atras atenția a fost discuția surprinsă între oficialități din Alba (între care și prefectul Gheorghe Feneșer), după ce Remus Cernea a fost ”evacuat” din mijlocul mulțimii și ajutat să ajungă la mașină și să plece în trombă.

Pe video această discuție este surprinsă de la min. 6:58 până la min. 7:28, iar prefectul de Alba spune: ”Bună ziua, bună ziua! Unde-i domnul? O plecat? Era bine să nu-l linșăm… știu, știu, asta e, păi eu am văzut… Știți ce putem face eventual? Dacă îl aducem cu administrația locală aicea… O plecat? Deci o plecat..”, iar unul dintre participanții la discuție spune: ”Păi cum, dacă tremura de frică?”.

Ne-a atras atenția modul în care s-a exprimat domnul prefect Feneșer, creând senzația că face parte din grupul participanților la miting, respectiv angajații și susținătorii RMGC, de aceea i-am pus întrebarea: ”Când ați spus «era bine să nu-l linșăm» a fost doar o greșeală de exprimare sau v-ați identificat cu RMGC?” și iată ce ne-a răspuns:

”Nici una, nici alta. Nu mă identific cu RMGC-ul dar dacă e să vorbim despre un astfel de subiect, o spun clar și deschis că mă identific cu orice investitor care dorește să vină în România, în județul Alba, pentru a dezvolta o afacere și pentru a crea locuri de muncă, atâta timp cât toată lumea beneficiază de acele investiții. Revenind la RMGC, nu am nicio problemă dacă această investiție nu se va face, dar mă aștept să se vină cu o alternativă viabilă prin car să se creeze locuri de muncă.

Ca să vă răspund la întrebare, în cadrul punctual al vizitei comisiei speciale a Camerei Deputaților și a Senatului la Roșia Montană, m-am exprimat la plural în aproape toate situațiile, înțelegând prin acel «noi» – noi locuitorii din Alba, oamenii din zonă, aleșii locali, forțele de ordine și chiar reprezentanții presei care ne aflam împreună într-o situație.

În ceea ce îl privește pe deputatul Remus Cernea, încă de la bun început l-am rugat să stea lângă mine, să nu plece din grup, însă din păcate nu a dat curs rugăminții. Odată ce s-a produs incidentul, scopul nostru, și din nou folosesc pluralul, a fost să detensionăm situația și să-l scoatem în afara oricărui posibil pericol pe domnul deputat”.

Având în vedere că prin declarația sa prefectul de Alba a certificat faptul că acolo a avut loc cel puțin un incident în care a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a apăra un cetățean de o posibilă agresiune, am solicitat Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba să ne precizeze câte sancțiuni au fost aplicate în urma evenimentelor desfășurate la data respectivă la Roșia Montană.

Potrivit purtătorului de cuvânt Cosmin Jurcoveț ”nu s-a aplicat nicio sancțiune pe loc deoarece nu a fost înregistrată nicio plângere, incidentele nu au fost de anvergură iar intervenția promptă a forțelor de ordine a prevenit escaladarea violenței. Precizăm că vrem să dovedim foarte mare discernământ în aplicarea sancțiunilor, în primul rând pentru a-i pedepsi strict pe cei vinovați și în al doilea rând pentru a nu amplifica tensiunile deja existente. Pentru aceasta, în zilele următoare, un ofițer din cadrul IJJ Alba a fost desemnat să urmărească probele video pe care le deținem atât noi, cât și IPJ Alba, astfel încât să stabilim cu exactitate cine și în ce măsură a încălcat legea. Cu siguranță, toți cei care se fac vinovați de încălcări ale prevederilor legale vor răspunde conform legii”.

*Concluzie

De la vorbele colorate din video până la retorica „verba colorat” a oficialităților, putem trage concluzia că totul se rezumă numai la… vorbe. Cam ce țară este aceea în care câteva oficialități ale unui județ vorbesc despre un deputat, un cetățean la urma urmei, că ”tremura de frică” iar autoritățile nu au aplicat sancțiuni și mai caută (încă) vinovații?

Waka, waka, time for Africa!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Noua Carte Electronică de Identitate, disponibilă din 16 iunie 2025 în municipiul Alba Iulia: Care este procedura de eliberare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua Carte Electronică de Identitate, disponibilă din 16 iunie 2025 în municipiul Alba Iulia: Care este procedura de eliberare Noua Carte Electronică de Identitate va fi disponibilă și în municipiul Alba Iulia începând cu data de 16 iunie 2025. Cartea Electronică de Identitate (CEI) și Cartea de Identitate Simplă (CIS) vor fi  disponibile pentru cetățenii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Pui de pisică, salvat și adoptat de pompierii din Aiud: Era prins în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pui de pisică, salvat și adoptat de pompierii din Aiud: Era prins în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș Un pui de pisică a fost salvat și adoptat astăzi, de pompierii din Aiud, în urma unei intervenții inedite. Mica felină era prinsă în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

5 iunie 2025 | Peste 450 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară

Ziarul Unirea

Publicat

în

5 iunie 2025 | Peste 450 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, joi, 5 iunie 2025, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea