Ştirea zilei

VIDEO Deșeurile din Alba vor fi depozitate la Târgu Jiu. Soluție temporară, extrem de costisitoare

Dragoş Suciu

Publicat

în

Deșeurile din județul Alba vor fi depozitate, în următoarea perioadă, până la finalizarea unei platforme temporare, la depozitul companiei Polaris M Holding de la Târgu Jiu.

primari Alba02Deși soluția este una extrem de costisitoare pentru administrațiile locale, primarii au aderat la ea, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Instituția Prefectului Alba, deoarece este singura viabilă în această perioadă de criză.

Măsura se ia pe termen scurt (2-3 luni), iar pe termen mediu, până la terminarea haldei ecologice de gunoi de la Galda de Jos, se dorește găsirea unui teren de 3 hectare, cu o platformă betonată de 850 de mp, cu acces la rețeaua de electricitate, pentru a se depozita gunoaiele înfoliate în baloți.

Transportarea deșeurilor la Târgu Jiu, soluția pe termen scurt, va crea o mică gaură în bugetele administrațiilor locale.

Dacă închiderea gropii de la Pârâul Iovului și transportarea gunoiului menajer la Cristian, Sibiu, a generat o creștere semnificativă de preț, pentru cetățeni, în condițiile în care distanța până la Cristian era de 130 de km (dus-întors), iar prețul pentru depozitarea unei tone de deșeuri era 60 de lei, nu știm ce se va întâmpla, acum, când deșeurile vor fi transportate la o distanță de 470 km (dus-întors), iar depozitarea unei tone de deșeuri crește la 18,1 sau 18,6 euro (nu s-a putut preciza cu exactitate).

Administratorul Polaris, Ionuț Tărșoagă, a spus că un astfel de transport durează 11 ore deoarece pe Valea Jiului se lucrează, iar soluția este ”o nebunie din toate punctele de vedere”. Acesta a precizat că dacă nu se găsește o altă măsură, deșeurile județului vor fi ”primite” la Târgu Jiu. ”Nu înseamnă că trebuie să le transporte Polaris. Fiecare operator poate să și le transporte până la rampa de la Tg. Jiu și să plătească tariful pentru depozitare”, a spus Ionuț Tărșoagă.

Polaris ne primește gunoiul, dar nu îl și transportă deoarece nu are suficiente utilaje pentru o asemenea cantitate, în condițiile lucrărilor pe Defileul Jiului (drum de 11 ore/maxim un transport pe zi). Astfel, primarilor le revine datoria morală de a negocia transportul cu operatorii de salubritate care au câștigat licitațiile. ”Pentru Alba, depozitul de la Tg. Jiu e deschis. Dar nu e o soluție grozavă. Este groaznic. Și pentru mine ca operator, și pentru ceilalți operatori, și pentru cetățean, și pentru municipalitate”, a afirmat administratorul Polaris.

Și soluția pe termen mediu pare a fi una de avarie – dar implementată și în alte județe – balotarea deșeurilor în folie de plastic și depozitarea pe o platformă temporară (această măsură este legală pentru o perioadă de trei ani). Apoi, după finalizarea depozitului de la Galda de Jos, preluarea tuturor deșeurilor adunate va trece în sarcina firmei care va câștiga licitația, printr-un ”punct” în caietul de sarcini. Soluția este conformă, iar prețurile ar fi mai reduse decât dacă deșeurile ar fi transportate la Târgu Jiu. Totuși, și în acest caz, situația s-ar putea complica deoarece firma care se va ocupa de balotarea deșeurilor va trebui să trebui să negocieze, cel mai probabil, prețul unei chirii pentru teren, cu un proprietar privat. Punerea în practică a acestei soluții, și obținerea avizelor, ar putea dura mai mult decât se preconizează. Viceprimarul municipiului Alba Iulia Paul Voicu a afirmat că platforma temporară s-ar putea amenaja în zona șoselei de centură a municipiului Alba Iulia, în acest sens urmând să se poarte discuții.

Totodată, primarii vor solicita, printr-o cerere, Ministerului Mediului, prelungirea termenului, la 60 de zile, pentru depozitarea deșeurilor la Cristian, Sibiu, pentru a scăpa de costurile exorbitante necesare pentru transportarea și depozitarea la Tg. Jiu.

În lumina celor arătate mai sus, există mari șanse ca prețul gunoiului menajer să se resimtă și în buzunarele cetățenilor, printr-o nouă scumpire, la nici 6 luni de la ultima majorare.

Citește și Gunoaiele din județul Alba fac… turul României!

Citește și Gunoaiele din județul Alba ar putea fi depozitate la Alba Iulia până la finalizarea gropii ecologice de la Galda de Jos

Citește și Gunoaiele din județul Alba ar putea fi depozitate la Alba Iulia până la finalizarea gropii ecologice de la Galda de Jos

Citește și Florin Roman: Consiliul Județean nu poate fi considerat responsabil cu privire la situația actuală în ceea ce privește depozitarea deșeurilor

Citește și Ion Dumitrel și Florin Roman, huiduiți la Alba Iulia. Gestul neașteptat al președintelui CJ Alba: Am venit să-mi dau demisia

Citește și Gunoaiele din județul Alba trec …Carpații !!!

Citește și În ”criza gunoaielor” din județul Alba, primarii sunt ”strânși cu ușa” și obligați să accepte un compromis scump


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Accident rutier GRAV între Cut și Câlnic: O șoferiță rănită, primește îngrijiri medicale. Trafic îngreunat

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier GRAV între Cut și Câlnic: O șoferiță rănită, primește îngrijiri medicale. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 12.50, între localitățile Cut și Câlnic. O persoană ar fi rămas încarcerată într-un autoturism. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru descarcerare si prim ajutor medical la un accident rutier produs […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU pe DN1, aproape de intrarea pe autostrada A10: O mașină arde ca o torță. O femeie care a suferit un atac de panică, asistată medical

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | INCENDIU pe DN1, aproape de intrarea pe autostrada A10: O mașină arde ca o torță. O femeie care a suferit un atac de panică, asistată medical Pompierii din Aiud intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la intrare pe A10. Flăcările se manifestă la o mașină, cu ardere generalizată la întreg autoturismul.  O femeie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cupru Min Abrud, contribuție în plus cu 40 milioane lei la bugetele României, în 2025. Compania, cea mai mare contribuție la bugetul judeţului Alba și locul I în Topul Naţional al Firmelor, la categoria Industrie-Întreprinderi Mari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cupru Min Abrud, contribuție în plus cu 40 milioane lei la bugetele României, în 2025. Compania, cea mai mare contribuție la bugetul judeţului Alba și locul I în Topul Naţional al Firmelor, la categoria Industrie-Întreprinderi Mari Cupru Min Abrud a plătit la bugetele României peste 120,7 mil. lei pentru anul 2025 – cu cca. 40 […]

Citește mai mult