Sport

VIDEO: Dan Moldovan, sportivul judeţului Alba: „Acest premiu este în memoria lui Andrei Tanţoş”

Tudor Stan

Publicat

în

Schiorul Dan Moldovan, legitimat la CSŞ Câmpeni a fost desemnat cel mai bun sportiv al Gala Sportului Judetean11judeţului în anul 2014, iar acesta a ţinut să dedice acest trofeul memoriei fostului său coleg Andrei Tanţoş, decedat în anul 2012 în urma unui grav accident de circulaţie. Totodată, Dan Moldovan a mai precizat faptul că a muncit foarte mult pentru a avea rezultate pe pârtiile din România, cât şi pe cele din afara graniţelor ţării.

Premiul obţinut de schiorul Dan Moldovan a fost o premieră pentru judeţul Alba, acesta fiind primul schior care a primit această distincţie. „Mă simt extrem de onorat că am primit această distincţie, fiind înconjurat de atâţia sportivi şi antrenori foarte buni din judeţul Alba. Este o mândrie pentru mine şi ţin să le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit”, a afirmat Dan Moldovan. Schiorul din Munţii Apuseni a dedicat acest premiu memoriei fostului său prieten şi coleg, Andrei Tanţoş plecat dintre noi în urmă cu 3 ani după un grav accident de circulaţie. „Acest rezultat îl dedic memoriei fostului meu coleg de lot şi prieten, Andrei Tanţoş, care din păcate nu mai este printre noi. Sunt sigur că el de undeva de acolo sus ne veghează şi îşi doreşte ca sportul din Alba să aibă cele mai bune rezultate”, a mai precizat schiorul, desemnat cel mai bun sportiv al judeţului în anul 2014. Întreg interviul cu Dan Moldovan îl puteţi urmări în materialul video postat mai jos.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de Mircea Lucescu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de selecționerul Mircea Lucescu Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, fotbaliștii din Alba, se regăsesc în lotul României pentru barajul cu Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026. Confruntarea este programată joi, 26 martie, ora 19.00, la […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina, scor 4-0 CSM Unirea Alba Iulia a repurtat a treia victorie consecutivă în play-out-ul SuperLigii feminin, 4-0 (3-0), la Micești cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, fotbal […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]

Citește mai mult