Rămâi conectat

Actualitate

VIDEO| Cum se ”ARANJEAZĂ” un concurs pentru ocuparea unui post de conducere în Poliţie, ca să câştige „cine trebuie“

Unirea Ziarul

Publicat

în

VIDEO| Cum se ”ARANJEAZĂ” un concurs pentru ocuparea unui post de conducere în Poliţie, ca să câştige „cine trebuie“

Sindicatul poliţiştilor, Pro Lex, a dat publicităţii, pe YouTube, un film în care prezintă cazul unui concurs pentru ocuparea unui post de conducere într-un inspectorat judeţean, la care se prezintă doi candidaţi: unul nepregătit, căruia i se spun răspunsurile de către examinatori, şi unul care are experienţă şi răspunsuri corecte la întrebări.

Câştigă, după „tradiţia” mioritică, cel nepregătit, dar susţinut de cine „trebuie”. Cazuri precum cel de la Caracal unde poliţiştii nu au intrat în casa lui Dincă până la 6.00 dimineaţa, deşi Alexandra anunţase că este în pericol, sau cel de la Timiş, unde un poliţist a fost împuşcat după ce şefii săi l-au trimis neînarmat să captureze un urmărit international, se petrec de cele mai multe ori pentru că în funcţiile de conducere din Poliţia Română sunt numiţi ofiţeri cu pregătire precară, dar care au susţinere politică sau pur şi simplu din partea şefilor.

Concursurile pentru aceste posturi sunt organizate de cele mai multe ori doar de formă, preferându-se numirea şefilor „prin împuternicire” deoarece astfel nu rămân, ca în urma unui concurs care este înregistrat, dovezi care să ateste cât de slab pregătiţi sunt mulţi dintre aceştia. Sindicatul Prolex a dat publicităţii înregistrarea unui concurs pentru funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, din care reiese limpede cum un candidat nepregătit este sprijinit să ocupe posturi importante din Poliţie în detrimentul contracandidatului cu experienţă şi aptitudini manageriale.

Este vorba despre numirea unuia dintre adjuncţii şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, după cum susţin sindicaliştii. „Se ştie că în Poliţie pentru a ocupa anumite funcţii de conducere trebuie să ai «chemare». Adică nici nu te înscrii la concurs dacă nu ai o anumită susţinere, iar cei care s-au înscris au constatat pe propria piele că nu au luat o decizie potrivită”, explică Vasile Lincu, preşedinte Pro Lex.

Mai exact, este vorba despre comisarul şef Daniel Ivaşcu (foto), venit de la Braşov la Covasna, care cu sprijinul conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie a fost împuternicit de şapte ori în funcţia de adjunct al şefului IJP cu încălcarea statutului poliţistului, şi de comisarul şef Florin Popa, şeful Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, cu o experienţă de 26 de ani, care a decis să candideze la concursul pentru funcţia ocupată de Ivaşcu prin împuternicire. Popa are şi o experienţă de 18 ani în funcţii de conducere fără ca în tot acest timp să primească vreo sancţiune.

Mult timp „concursul nu s-a organizat pentru că Ivaşcu nu avea vechime şi nu putea candida. Astfel l-au pus în funcţie prin împuternicire”, arată Ovidiu Comşa, fost consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Poliţiei Române. Acesta subliniază că în momentul în care comisarul şef Florin Popa şi-a anunţat intenţia de a candida pentru postul liber, împotriva acestuia „a început prigoana”. „Te sancţionează ca să nu poţi participa pentru că atunci când eşti sub efectul unei sancţiuni nu ai dreptul să participi la niciun concurs. Când a anunţat că vrea să avanseze, pe numele lui Popa au început să curgă sancţiunile pentru a nu putea participa. În acelaşi timp erau dispuse cinci cercetări prealabile pentru fapte iluzorii, dovada că nu a rămas niciuna în picioare”, subliniază sursa citată. „15 colegi au fost pusi să-l verifice pe Popa pentru o sancţiune de mustrare scrisă. Mi se pare o nebunie. să mobilizezi o echipă atât de mare ca să iei o măsură asupra cuiva. Înseamnă că chiar vrei să-i cauţi ceva persoanei respective.

Adică vrei cu orice preţ să-i aplici o sancţiune!”, menţionează şi Vasile Morogan, fost şef schimb Birou Ordine Publică. Sursele citate mărturisesc cum subalternii comisarului Popa a fost terorizaţi până aproape de moarte de către angajaţii de la Control Intern din cadrul Inspectoratului Judeţean. „Un subordonat al lui Popa a primit un mesaj de la Control Intern în care i se spunea că a doua zi să lase orice şi să se prezinte la control. Ofiţerul a făcut infarct”, îşi aminteşte Ovidiu Comşa.

„Când m-am plâns instanţei, am fost acuzat că am divulgat date către Tribunal, deşi accesul la Justiţie este liber conform Constituţiei, dar domnul Ivaşcu a considerat că am comis o abatere”, explică şi comisarul Florin Popa. ntre timp, Ivaşcu este împuternicit de şapte ori consecutiv când pe postul 2, când pe postul 3. Asta, deşi legea spune că împuternicirea are caracter excepţional şi se acordă pe perioada determinata de 6 luni”, atrag atenţia sindicaliştii.

A venit şi ziua în care postul a fost scos la concurs. A putut participa şi Popa având în vedere că instanţa a defiinţat toate acuzaţiile care I se aduceau de cei de la „Control”. Sindicaliştii spun că din comisia de concurs a făcut parte inclusiv ofiţerul care l-a susţinut pe Ivaşcu la şefia IJP Covasna, Liviu Pampu. Concursul este înregistrat, iar imaginile arată limpede cum lui Ivaşcu îi sunt spuse răspunsurile la întrebări de către cineva din comisia de concurs, în timp ce Popa este foarte bine pregătit.

„Nu răspunde la o serie de întrebări (Ivaşcu –n.r.) şi totuşi este punctat”, arată sursele citate care sunt revoltate de faptul că „deşi se vede clar că îi sunt spuse răspunsurile, în motivarea notelor comisia spune că Ivaşcu a răspuns complet la toate subiectele”.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Funeralii de stat pentru Ion Iliescu: Cum va fi înmormântat fostul președinte al României. Detalii despre protocol

Ioana Oprean

Publicat

în

Funeralii de stat pentru Ion Iliescu: Cum va fi înmormântat fostul președinte al României. Detalii despre protocol Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930 și a fost primul președinte al României post-comuniste. A încetat din viață astăzi, 5 august 2025. Decesul său activează un protocol de stat complex, reglementat de legislația română, care prevede […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în 1 septembrie 2025: România, împărțită între caniculă, ploi, vijelii și grindină. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în 1 septembrie 2025: România, împărțită între caniculă, ploi, vijelii și grindină. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni ANM a emis luni, 4 august 2025, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 5 august – 1 septembrie. Potrivit meteorologilor, nu scăpăm de fenomenele extreme. România va […]

Citește mai mult

Actualitate

România, sub lupa GRECO: Doar două recomandări anticorupție implementate complet din 26. Restul? Amânări, restanțe și jumătăți de măsură

Publicat

în

România, sub lupa GRECO: Doar două recomandări anticorupție implementate complet din 26. Oficialii europeni au emis raport negativ țării noastre România continuă să tragă de timp în lupta cu corupția la nivel înalt, arată cel mai recent raport al Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO), făcut public pe 5 august 2025. Din cele 26 de recomandări […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea