Rămâi conectat

Actualitate

VIDEO| Cum arată congelatoarele în care va fi păstrat vaccinul anti-COVID-19: Primul transport va ajunge sâmbătă la Institutul Cantacuzino

Ioana Oprean

Publicat

în

Primele doze de vaccin anti-COVID-19 au intrat în România în cursul dimineții de vineri, 25 decembrie. Sâmbătă, în jurul orei 07:00, acestea vor ajunge la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru Național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Imediat după sosire, vor fi transferate în congelatoarele speciale de la institut, care au capacitatea de a păstra vaccinul anti-COVID la o temperatură de minus 80 de grade. Congelatoarele au fost pregătite din timp, pe 18 decembrie, când a vizitat Institutul Cantacuzino președintele României, Klaus Iohannis, dând asigurări că totul este sub control și declarând că „este impresionant ce s-a realizat de la ultima vizită aici. S-a realizat o sală nouă pentru tipul de vaccin care necesită păstrare la temperatură joasă, totul ca la carte”.

„Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” reprezintă centrul național de stocare al vaccinului de tip ARN Covid. În cadrul depozitului colegii noștri sunt de specialitate și pregătiți să gestioneze acest proces. Pot doar să spun că eu mă voi vaccina pentru că suntem într-o perioadă critică și este singura modalitate de a ieși din pandemie și să revenim la o viață normală”

„Vaccinul va fi depozitat în congelatoarele noastre, la temperaturi foarte joase, de -75 de grade. Ulterior acestui proces, va urma procesul de livrare către centrele regionale din țară. Transportul se va realiza de către structuri din cadrul MApN, în condiții controlate de temperatură și de siguranță maximă”, a declarat Janina Varodin, farmacist la Institutul „Cantacuzino”, Centrul Național de Stocare a vaccinului COVID-19.

În cele 10 spitale de boli infecțioase din țară, aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, campania de vaccinare va începe în data de 27 decembrie.

La Institutul Matei Balș ora la care se va da startul campaniei este 09:00, în timp ce în celelalte nouă centre, vaccinurile vor fi făcute după ora 10:00.

Instituțiile medicale unde se vor face primele 10.000 de doze de vaccin sunt:

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov.
Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, București.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi.
Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” din Baia Mare.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România cumpără mașini de luptă KF41 Lynx de la Rheinmetall. O parte din producție va fi realizată chiar în țară

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

România cumpără mașini de luptă KF41 Lynx de la Rheinmetall. O parte din producție va fi realizată chiar în țară Guvernul României și compania germană Rheinmetall au ajuns la un acord pentru achiziția de mașini de luptă pentru infanterie (MLI) KF41 Lynx, potrivit surselor Euronews. Economedia anunța încă din luna mai că modelul Lynx era […]

Citește mai mult

Actualitate

Anul școlar 2026-2027: Clase cu maximum 3 elevi cu cerințe educaționale speciale și funcționare cu până la 9 elevi sub limita maximă din lege. PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Anul școlar 2026-2027: Clase cu maximum 3 elevi cu cerințe educaționale speciale și funcționare cu până la 9 elevi sub limita maximă din lege Clasele din România, în care sunt înscriși elevi cu cerințe educaționale speciale orientați pentru învățământul de masă, se constituie de regulă cu maximum 3 elevi cu CES/clasă în anul școlar 2026-2027, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili din diverse domenii de activitate. Care este scopul

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili din diverse domenii de activitate. Care este scopul  ANAF a anunțat că va începe o amplă serie de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diferite domenii economice.  Verificările, realizate de structurile teritoriale de inspecție fiscală, au ca scop evaluarea modului în care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea