VIDEO: CSM Unirea Alba Iulia, reunire pentru Liga 2! „Alb-negrii”, 10 achiziții, ultimele nume Pîntea, S. Ion și Mada!
Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a avut 10 nume noi la reunirea din vara lui 2024, obiectivul ferm fiind promovarea în Liga 2.
Ultimele noutăți din tabăra albaiuliană se numesc Pîntea (golgheterul concitadinei CSU Alba Iulia în stagiunea precedentă, via Ceahlăul Piatra Neamț), alături de tinerii Mada și S. Ion. Antrenamentul s-a desfășurat pe pista Stadionului „Cetate”, la ședința de pregătire asistând și câteva zeci de suporteri care au aprins fumigene.
Sub comanda lui Alexandru Pelici s-au aflat 10 jucători noi, iar „principalul” unirist susține că în proporție însemnată campania de transferuri este încheiată.
„În linii mari este încheiată campania de transferuri, în proporții de 95 la sută acesta este lotul,cu care vom încerca să ne atingem obiectivul, adică promovarea în Liga 2. Sigur dacă vom considera că mai e nevoie de îmbunătățiri sau să renunțăm la unii jucători după perioada de pregătire, sau dacă unii vor să plece din cauza concurenței, atunci vom sta de vorbă. Au venit jucători care să ne poată ajuta în îndeplinirea acestui obiectiv, sperăm să se integreze cât mai rapid. Urmează o perioadă de pregătire în care trebuie să muncim mult și bine„, a spus Pelici. Acesta îl are în staff și pe fostul jucător Ionuț Grozav, care a renunțat la activitatea fotbalistică în această vară, urmând să fie implicat atât la divizionara terță, cât și la echipa de fotbal feminin a clubului.
„Alb-negrii” au avut la antrenament 26 de jucători, lipsind Fetița – învoit, plus alți doi jucători în probe. Sâmbătă va fi primul test, la Simeria, cu divizionara secundă CSC Dumbrăvița, iar luni, 15 iulie, se va pleca în cantonament centralizat în Slovenia unde sunt fixate 3 întâlniri de verificare.

Lotul: Bucur, Roman (Corvinul Hunedoara), Berța (Hermannstadt) – V. Stanciu, Sebaș, D. Nistor, Ardei, Armin Mada (j. 2005, ex Phoenix Buziaș și SSU Poli Timișoara), Vomir, I. Balaur (FC Argeș), Al. Giurgiu, Sebastian Ion (2005, Corvinul Hunedoara) – Jorza (ACS Tg. Mureș), M. Boldea, Mâlnă, I. Tănase (Gloria Teuz Cermei), Ardeiu, Istrate, Borza, R. Nistor, Indrei, Blănaru (CS Mioveni), Raicea, Voinea (Pandurii Tg. Jiu), Roșu, Răzvan Pîntea (CSU Alba Iulia, via Ceahlăul Piatra Neamț); Fetița – învoit.
Pe lista despărțirilor figurează 11 nume, portarii Korbl, Stoian, R. Paulleti (a apărat în finala Under 19), apărătorii E. Codrea și P. Codrea, I. Grozav (va rămâne în cadrul clubului), Ciaun (împrumutat de la Poli Iași) și sârbul Lalici, mijlocașii C. Cristea și Frăsineanu (nu a evoluat în 2024 din pricina unei accidentări) și atacantul M. Codrea.
Sursa foto: CSM Unirea Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]
CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș
CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]