VIDEO | Captură cu ajutorul BCCO Alba Iulia: 33 de percheziții la o grupare internațională care spăla bani și trafica droguri din Italia și Spania
Captură cu ajutorul BCCO Alba Iulia: 33 de percheziții la o grupare internațională care spăla bani și trafica droguri din Italia și Spania
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia au participat, în această dimineață, la o amplă operațiune coordonată de DIICOT Cluj, care a vizat destructurarea unei rețele complexe de trafic de droguri și spălare de bani. Anchetatorii au pus în aplicare 33 de mandate de percheziție în trei județe și în două penitenciare, într-un dosar exploziv ce implică un avocat acuzat că sprijinea infractorii, dar și ramificații internaționale în Italia.
Potrivit procurorilor, rețeaua infracțională a acționat intens în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2025, aprovizionând cu droguri de risc și mare risc nu doar consumatorii din libertate, ci și deținuții din mai multe unități de detenție.
Ancheta a scos la iveală detalii grave despre modul de operare: o avocată ar fi furnizat informații confidențiale din dosare și a intermediat legături între membri, în timp ce alți suspecți au constituit un grup organizat specializat în înșelarea organelor judiciare.
Aceștia ar fi înscenat infracțiuni la regimul armelor și au formulat denunțuri mincinoase, totul pentru a obține reduceri de pedepse pentru traficanții cercetați.
Comunicatul DIICOT:
Astăzi, 3 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, au pus în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Cluj, Bistrița Năsăud și Mureș, inclusiv în două unități de penitenciar, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc, trafic de droguri de risc și mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, spălare a banilor, constituirea unui grup infracțional organizat, inducerea în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și favorizarea făptuitorului.
Simultan, în cauză, în baza unui ordin european de anchetă, autoritățile judiciare italiene efectuează 3 percheziții domiciliare.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2025, mai mulți suspecți au procurat, trimis, transportat, manipulat, deținut și vândut droguri de risc, mare risc și produse psihoactive în localități de pe raza județului Cluj, dar și a județelor limitrofe.

Cercetările efectuate au stabilit și faptul că, în același interval de timp, o parte dintre suspecți au introdus în mai multe unități de penitenciar diferite cantități de substanțe interzise, destinate comercializării către consumatori aflați în detenție.
Activitatea infracțională a fost sprijinită de o făptuitoare, care, în virtutea profesiei exercitate (avocat), le-a furnizat suspecților, în mod repetat, date și informații pe care le obținea de la clienți sau din dosarele penale în care era angajată. De asemenea, aceasta a intermediat legătura suspecților cu deținuții.
Probele administrate au mai relevat faptul că în perioada august – decembrie 2025, cinci făptuitori au introdus, fără drept, în țară, în special din Italia, Spania și Olanda, droguri de risc și mare risc.
Pentru disimularea originii sumelor de bani obținute din comercializarea de substanțe interzise, suspecții au achiziționat bunuri mobile pe numele unor apropiați. În același scop, prin încheierea de contracte de lucrări fictive ar fi introdus sume cu proveniență ilicită în circuitul financiar al unor societăți comerciale.
Actele de urmărire penală au reliefat că, în luna septembrie 2024, patru dintre suspecți au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat alți cinci suspecți.
Gruparea a acționat cu scopul obținerii unor pedepse reduse pentru persoane cercetate sau trimise în judecată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse psihoactive. Pentru atingerea acestui scop, membrii grupului ar fi indus în eroare organele judiciare și ar fi comis fapte de favorizarea făptuitorului și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Doi suspecți, membri ai grupului infracțional organizat (unul dintre ei fiind o suspectă cu calitatea de avocat), au coordonat alți doi suspecți, care au avut roluri constând în întocmirea și formularea unor denunțuri, recrutarea și cazarea persoanelor care au fost determinate să săvârșească infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, pregătirea acestora și punerea la dispoziție a armelor.
Astfel, în două situații, unul dintre suspecți a formulat denunțuri nereale privind vânzarea ilegală a unor pistoale după ce, anterior, membrii grupării recrutaseră persoane dispuse ca, în schimbul unor sume de bani, să își asume în mod fictiv deținerea și vânzarea armelor de foc.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj.
Acțiunea, realizată cu suportul Europol, beneficiază de sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Târgu Mureș, Oradea, Alba Iulia și Brașov, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița – Năsăud, jandarmilor grupărilor mobile de jandarmi Cluj –Napoca și Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița Năsăud și al unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiu DEVASTATOR la un service auto din Alba Iulia: Au intervenit 30 de pompieri militari
INCENDIU în Alba Iulia: Un service auto, cuprins de flăcări Un incendiu a izbucnit vineri noaptea în Alba Iulia, pe strada Fabricilor. Pompierii intervin pentru stingerea focului care a cuprins o hală metalică folosită ca service auto, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Știrea inițială Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba […]
Ghețușul de pe străzi face victime la Alba Iulia: Peste 140 de persoane au ajuns cu fracturi la Spitalul Județean de Urgență, în ultimele 7 zile
Ghețușul de pe străzi face victime la Alba Iulia: Peste 140 de persoane au ajuns cu fracturi la Spitalul Județean de Urgență, în ultimele 7 zile În Alba Iulia, după ninsoare, trotuarele necurățate au fost acoperite în zilele geroase de o gheață periculoasă . Mulți trecători au alunecat și căzut din cauza acestor capcane sticloase […]
FOTO | Peste 160 de elevi de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia au participat la activități informativ-educative despre siguranța rutieră
Peste 160 de elevi de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia au participat la activități informativ-educative despre siguranța rutieră Peste 160 de elevi ai Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia au participat, miercuri, 21 ianuarie 2026, la activități informativ-educative desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier Alba, în cadrul „Concepției Poliției Române pentru Educație […]