VIDEO: Albaiulian urmărit internaţional, la ştirile TV, reclamând persecuţia poliţiştilor norvegieni după ce 200 de romi s-au instalat în curtea unei biserici din Oslo
18 iulie 2012 | Nicolae Stoica în vârstă de 28 de ani din Alba Iulia a fost condamnat definitiv în anul 2011 la 4 ani şi 2 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în celebrul dosar “Înşelăciune prin metoda maşinii de cusut Singer”.
Stoica, alături de alte 6 persoane condamnate definitiv la închisoare în cadrul aceluiaşi dosar, este dat în urmărire naţională şi internaţională. Potrivit IPJ Alba, “au fost daţi în urmărire naţională şi internaţională, poliţiştii continuând căutările acestora.”
Tânărul de etnie romă din Alba Iulia se află de mai mult timp în Norvegia, unde susţine că a depus o cerere de azil politic, considerându-se o victimă a sistemului de justiţie, politic şi cel de protecţie a copilului deopotrivă. Acolo s-a bucurat de sprijinul unor ONG-uri norvegiene care luptă pentru drepturile omului, respectiv drepturile ţiganilor din Norvegia, care au început să ridice o problemă şi în această ţară.
Chiar marţi 18 iulie, o ştire difuzată pe tot parcursul zilei la jurnalul Realitatea TV, îl prezintă pe Nicolae Stoica care vorbeşte în numele a celor aproape 200 de romi români şi bulgari, ce s-au instalat în curtea unei biserici din Oslo, după ce poliţia norvegiană i-a alungat din parcuri şi de sub poduri.
Nicolae Stoica apare titrat drept Nicolae Căldăraru şi reclamă faptul că ţiganii prezenţi acolo sunt persecutaţi de poliţişti, că mulţi dintre ei nu ştiu nici măcar să citească, au copii acasă şi tot ce doresc aceştia este să muncească pentru a putea trăi.
Albaiulianul dat în urmărire internaţională a construit în jurul procesului său şi a condamnării la închisoare o poveste materializată creativ într-un blog, unde acesta aduce acuzaţii foarte grave unor poliţişti, procurori, judecători, oameni politici şi funcţionari publici din judeţul Alba.
Un dosar politic, sexual şi rasial
Stoica leagă dosarul de înşelăciune în care a fost condamnat de anumite răfuieli politice de la acea vreme, dintre Viorel Bumbu, preşedintele Uniunii Democrate a Rromilor, candidat la funcţia de preşedinte a României şi “duşmani cu implicaţii in sfera justiţiei”.
“Am devenit activist politic in randul comunităţii mele de etnie rroma (sunt cetăţean roman de etnie rroma) in Partida Romilor Pro Europa perioada 2003-2005 (…) “Totul a fost cu dubla comanda. In prima faza le trebuia răzbunarea, acestora de mai sus, din randul membrilor familie Bumbu, ca sa fie arestaţi (asta au si făcut – patru membri arestaţi si anchetaţi). Unul din ei a fost arestat si depus in arestul politiei: Bumbu Adrian Viorel iar aceştia: Nistor Robert, Hauca Isabela, Hauca Mihai au fost anchetaţi si inculpaţi. Azi si ei sunt condamnaţi definitiv si irevocabil”, scrie Nicolae Stoica pe blogul său, care are chiar şi o versiune în limba engleză.
Povestea lui Nicolae Stoica nu este deloc una simplă. El a crescut de la naştere şi până la 20 de ani în instituţiile de îngrijire a copilului din Alba Iulia, Blaj, Abrud şi Cugir. În anul 1999, în timp ce locuia la Casa de Copii din Abrud, Nicolae susţine că a fost abuzat sexual de un cetăţean francez care aducea ajutoare în centrele din Alba. Acest caz a făcut, se pare, obiectul unui dosar de pedofilie instrumentat de poliţişti din Alba Iulia.
După ce a împlinit 18 ani Nicolae Stoica a intrat în politică fiind sprijinit de Viorel Bumbu, preşedintele de atunci al Partidei Romilor Pro Europa.
Pe perioada judecării procesului Stoica a adunat o cantitate impresionantă de informaţii despre anumiţi poliţişti, procurori, judecători, fie că aceştia au avut sau nu vreo legătură cu Dosarul „înşelăciunilor prin metoda Singer”. Aceste informaţii care sugerează diferite complicităţi, relaţii de rudenie, corupţie, abuzuri sunt publicate pe blogul nicolaestoica. Coruptialocalaalba.org.
Interesant este şi faptul că acest site a fost promovat în presa locală sub forma unor machete publicitare pentru care s-au plătit mai multe sute de lei.
Precizări IPJ Alba
„În data de 11.11.2011 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a emis un comunicat de presă prin care informa opinia publică cu privire la 4 persoane condamnate definitiv şi depuse în Penitenciarul Aiud, respectiv Viorel Adrian Bumbu, Petru Radu Aurel, Ovidiu Deneş şi Cornel Ioan Biriş.
Cu privire la ceilalţi condamnaţi, respectiv:
Eduard Roger Gergely – mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 3 ani şi 9 luni, a fost identificat şi prins de către poliţiştii Compartimentului Urmăriţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba la data de 23.01.2012 şi apoi depus în Penitenciarul Aiud.
Gheorghe Lupu – mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 5 ani şi 2 luni, a fost identificat şi prins de către poliţiştii Compartimentului Urmăriţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba la data de 27.02.2012 şi apoi depus în Penitenciarul Aiud.
Nicolae Stoica – mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 4 ani şi 2 luni de închisoare, Mihăiţă Hăucă – mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 4 ani şi 5 luni de închisoare, Izabela Maria Hăucă – mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 3 ani şi 8 luni, Robert Nistor – mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 3 ani şi 6 luni şi Gheorghe Nicolae Mărginean – mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 4 ani şi 2 luni, au fost daţi în urmărire naţională şi internaţională, poliţiştii din cadrul I.P.J. Alba continuând căutările acestora.
Pardarean Bumneriu – cu mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 4 ani şi o lună, mandat care se află la I.P.J. Sibiu, la locul de domiciliu al condamnatului. De asemenea a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, poliţiştii din cadrul I.P.J.Sibiu continuând căutările.
Ionică Gigi Manea – cu mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 3 ani şi 9 luni, mandat care se află la I.P.J. Dolj, la locul de domiciliu al condamnatului. De asemenea a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, poliţiştii I.P.J. Dolj continuând căutările.”
Dosarul “Înşelăciune prin metoda maşinii de cusut Singer”
Mai bine de un an de zile le-a luat anchetatorilor să destructureze grupul infracţional ce a acţionat de la Alba Iulia între 2001 şi 2009. Membrii grupului au profitat de anumite legende de pe piaţă potrivit cărora maşinile de cusut străine ar avea o valoare foarte mare dată de aliajul de platină pe care l-ar conţine, sau pentru că seriile lor combinate ar da anumite numere ale unor conturi din străinătate aparţinând evreilor deportaţi în al Doilea Război Mondial.
Victimele erau atrase prin publicarea de anunţuri la mica publicitate în ziare locale dar şi naţionale, preţul oferit pentru maşini de cusut marca Singer, Nawmann sau Pfaff fiind cuprins între 98.000 şi 283.000 de euro. De regulă, cei care dădeau curs unor astfel de anunţuri şi sunau la numerele de telefon care le însoţeau cădeau în plasa infractorilor care reuşeau să-i convingă pe creduli că maşinile de cusut pe care le deţineau vor fi cumpărate la preţuri de zeci de mii de euro, cu condiţia să depună o sumă de bani într-un cont bancar.
Însumând 105 volume şi 10.000 de pagini, acesta este unul dintre cele mai complexe dosare din ultimii ani, având în vedere numărul record de părţi vătămate care s-au constituit în părţi vătămate, nu mai puţin de 183 din toată ţara. Cu ocazia cercetărilor au fost identificate 38 de victime iar prejudiciul cauzat prin comiterea acestor infracţiuni a fost de aproximativ 80.000 Euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun