Actualitate

VIDEO. ACȚIUNE de amploare a DIICOT pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în traficul de minori și proxenetism

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Alba Iulia, Giurgiu, Ialomiţa și Arad.

La data de 15.10.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Giurgiu, Călărași, Ialomița și Arad, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat, în mod coordonat, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, precum și încheierea unor căsătorii de conveniență pentru cetățeni indieni doritori să se stabilească în țări ale Comunității Europene, cu precădere Germania.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, membrii grupului infracțional au racolat mai multe persoane de sex feminin de pe raza municipiului București, a județului Giurgiu, dar și din diferite zone din Moldova, prin inducere în eroare și profitând de starea vădită de vulnerabilitate, pe care ulterior le-au transportat și adăpostit în diferite apartamente închiriate de pe teritoriul Germaniei, în scopul exploatării sexuale a acestora, precum și al încheierii unor căsătorii de conveniență.

În vederea îndeplinirii scopului infracțional, o parte dintre membrii grupării trebuiau să se apropie de persoanele vătămate și să le controleze prin dezvoltarea unor relații sentimentale cu acestea.

De asemenea, victimele au fost obligate să consume diferite substanțe psihotrope, devenind astfel dependente de grup.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat faptul că, membrii grupului au utilizat arme de foc și arme albe pentru intimidarea tinerelor, controlul acestora, dar și pentru a se impune în rândul altor grupări infracționale de trafic de persoane sau proxenetism.

Sumele de bani obținute din desfășurarea activităților infracționale au fost cheltuite pe teritoriul Germaniei pentru închirierea locațiilor unde se practica prostituția și pentru nevoile curente ale membrilor grupării infracționale, însă o mare parte din bani au fost transferați în România fie direct, la purtător, fie prin intermediul serviciilor bancare de transfer financiar, către liderul grupării care se ocupa de gestionarea acestora.

Pentru ca veniturile ilicite să fie protejate de eventuale controale ale autorităților germane sau românești, membrii grupării au achiziționat bijuterii din aur cu gramaje consistente.

În cursul nopții trecute liderul grupării, un bărbat din județul Giurgiu, a fost prins în timp ce intenționa să părăsească teritoriul României.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate înscrisuri, suma de 18.000 de euro, telefoane mobile, laptopurile și tabletele utilizate de către persoanele implicate în desfășurarea activității infracționale.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 12 persoane.

În cauză s-a colaborat cu autoritățile judiciare competente din Germania și Spania, fiind efectuate în paralel activități procedurale pe raza orașului Hamburg din Germania.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Alba Iulia, Giurgiu, Ialomiţa și Arad.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult