VICTORIE în Parlamentul European: Un eurodeputat de Alba aduce vești noi privind Strategia UE de combatere a pandemiei COVID-19. „Cele mai bune soluții medicale la un cost decent”
VICTORIE în Parlamentul European: Un eurodeputat de Alba aduce vești noi privind Strategia UE de combatere a pandemiei COVID-19. „Cele mai bune soluții medicale la un cost decent”
Europarlamentarul PSD de Alba, Victor Negrescu, a anunțat că demersul său a fost preluat în concluziile Consiliului European, din 16 decembrie, în care liderii europeni solicită punerea în aplicare a Strategiei UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19, inclusiv achiziții publice comune.
„Iată că demersurile noastre devin din nou realitate. La începutul lunii noiembrie am solicitat în plenul Parlamentului European achiziția în comun la nivel european a tratamentelor de ultimă generație împotriva COVID-19 (dovada aici: https://fb.watch/9-uskP3DoG/).
Demersul meu a fost preluat în concluziile Consiliului European din 16 decembrie în care liderii europeni solicită punerea în aplicare a Strategiei UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19, inclusiv achiziții publice comune.
Continuăm să acționăm cu profesionalism pentru ca oportunitățile europene să fie disponibile tuturor cetățenilor europeni și pentru ca România să profite pe deplin de apartenența sa la Uniunea Europeană.
Achiziția în comun a tratamentelor de ultimă generație împotriva COVID-19 trebuie extinsă pentru ca oriunde în Europa, și în mod special în România unde această problemă a fost acută, pacienții să aibă acces la cele mai bune soluții medicale la un cost decent (similar în toată Uniunea Europeană).”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine”
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine” Motorina nu va mai reveni la prețurile scăzute din trecut, iar pragul de 10 lei pe litru se conturează tot mai clar ca nou reper pe piața carburanților, pe fondul unor schimbări structurale din sectorul energetic, avertizează Dumitru Chisăliță, […]
ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română Simularea examenului de Bacalaureat 2026 începe astăzi, luni, 23 martie, iar elevii de clasa a XII-a vor susține probele scrise în condiții similare examenului. Simularea probelor scrise la BAC 2026 se organizează în școlile din toată țara, în condiții asemănătoare examenului, pentru […]
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]