Sport

Victoria la Reghin, ultima șansă a Unirii Alba Iulia! ”Alb-negrii”, cel mai bun parcurs dintre conjudețene în 2022

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pentru a evita o retrogradare în Liga a 4-a, Unirea Alba Iulia este obligată să învingă la Reghin în penultima rundă a play-out-ului Seriei a 9-a a Ligii a 3-a.

Orice alt rezultat, cu excepția victoriei vitale în acest meci decisiv, programat vineri, 20 mai, ora 18.00, este sinonim cu dezamăgirea în Cetatea Marii Uniri, asta chiar dacă sunt speranțe legate de o eventuală primire a unui loc pe a treia scenă și în ediția viitoare. Misiunea de salvare a “alb-negrilor” a fost îngreunată în acest final încins de campionat de rezultatele-surpriză înregistrate de Sănătatea Cluj: eșec acasă cu Avântul (1-6) și victorie în runda următoare la Bistrița (4-2). Elevii lui Marcel Rusu și-au revenit după acel 0-6 cu Sănătatea și au bifat o premieră stagională, 3 victorii la rând, cu Gloria Bistrița, la Turda și cu CS Ocna Mureș, fiecare din aceste întâlniri însemnând o “finală” a supraviețuirii, dar tot nu a fost îndeajuns pentru a urca pe salvatorul loc 8 (ocupat de oponentul de vineri, ce are 4 puncte în față).

Raportat la această etapă, varianta ideală pentru Alba ar fi dată de două victorii externe, la Reghin – Unirea Alba Iulia, respectiv în fieful “virușilor verzii” pentru CS Ocna Mureș, asta în condițiile în care “Soda dragă” are mai nou emoții în subsol, cu 30 de puncte (a coborât pe locul 7, fiind egalată de Sănătatea Cluj în ierarhie), după o serie nefastă (un punct și un gol în ultimele 4 dispute).

*Primăvară bună pentru “alb-negri”

Unirea Alba Iulia se prezintă cel mai bine dintre conjudețene în anul 2022, până în acest moment. Sub comanda lui Valentin Sinescu albaiulienii au acumulat 8 puncte în primele 15 runde ale actualului sezon, iernând în postura de “lanternă roșie”. Spre comparație, la finele anului trecut, Metalurgistul Cugir era pe locul doi, cu 36 de puncte, iar CS Ocna Mureș pe poziția a 6-a, cu 16 puncte. În ultimele 3 runde din sezonul regular zestrea conjudețenelor a fost următoarea: un punct – Metalurgistul, 4 puncte – CS Ocna Mureș și 3 puncte – Unirea Alba Iulia. Respectivelor jocuri li s-au mai adăugat alte 8 în play-off (Metalurgistul) și play-out (CS Ocna Mureș și Unirea Alba Iulia), răstimp în care “roș-albaștrii” au luat 11 puncte, ocnamureșenii au strâns 10 puncte, iar albaiulienii au adunat 14 puncte!

Mai concret, o ierarhie a stagiunii de primăvară a reprezentantelor Albei arată astfel, după 11 întâlniri: Unirea Alba Iulia – 17 puncte (51,5 la sută, 17 puncte din 33 posibile), CS Ocna Mureș – 14 puncte (42,42 la sută), Metalurgistul Cugir – 12 puncte (36,36 la sută). Trebuie specificat că în cazul echipei de sub Drăgana vorbim de cu totul altă ștachetă, câtă vreme a realizat calificarea pentru al doilea an consecutiv la barajul pentru promovare, tranșând duelul pentru locul secund (Unirea Ungheni nu s-a apropiat la mai mult de 4 puncte, au fost 10 la un moment dat). Este clar, un progres al fostei prim-divizionare, raportat la toamna dezolantă în plan fotbalistic (17,7 la sută procentajul punctelor acumulate, 8 din 45 posibile) și asta după ce în pauză competițională important a fost faptul că s-a depășit impasul și s-a continuat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul, a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul a realizat a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara CSM Unirea Alba Iulia a învins lejer CSU Alba Iulia, scor 3-0 (2-0), pe „Cetate”, în ultimul derby „de Alba” al sezonului regular din Seria 7 a […]

Citește mai mult

Sport

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]

Citește mai mult