Victor Ponta numit pe funcția de secretar general al Guvernului
Printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, publicată vineri în Monitorul Oficial, Victor Ponta a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului.
Numirea acestuia s-a făcut după ce, printr-o decizie anterioară publicată tot vineri, premierul i-a delegat atribuțiile de secretar general al Guvernului lui Alexandru Mihai Ghigiu, eliberându-l din funcție pe Mihai Busuioc.
”Prim-ministrul Sorin Grindeanu a decis, astăzi, demiterea domnului Mihai Busuioc din funcția de Secretar General al Guvernului și numirea domnului Victor Ponta în aceasta funcție.
Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial, după ce au fost contrasemnate de domnul secretar de stat Alexandru Mihai Ghigiu, în urma refuzului repetat și nemotivat al domnului Mihai Busuioc și al doamnei Andreea Lambru de a semna deciziile prim-ministrului României.
De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a trimis către Administrația Prezidențială propunerile de vacantare a posturilor de ministru al Afacerilor Interne și de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Au fost trimise și propunerile de numire, ca interimari, a domnului Augustin Jianu în functia de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și a domnului Sorin Grindeanu în funcția de ministru al Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]