Viceprimarul Gabriel Pleșa la Radio Unirea FM: „Alba Iulia are nevoie de o zonă de dezvoltare industrială”
Viceprimarul Gabriel Pleșa la Radio Unirea FM: „Alba Iulia are nevoie de o zonă de dezvoltare industrială”
Atragerea de noi investitori în municipiul Alba Iulia și odată cu aceasta si slujbe mai bine plătite pentru locuitori și sume importante care vor intra la bugetul local, este una din prioritățile municipalității pentru 2020 și anii următori.
Pentru aceasta în primul rând vor trebui oferite facilități investitorilor, pentru a crește atractivitatea zonei pentru aceștia.
„Va trebui să ne orientăm în anii următori în a oferii facilități investitorilor. Avem acea zonă de dezvoltare din spatele fabricii Solina, zona șoselei de centură care vor putea fi puse la dispoziția unor investitori strategici.
Probabil anul viitor se va da în folosință tronsonul Sebeș – Pârâul Iovului, cu cele două accese pe autostradă, iar acest lucru va atrage foarte mult investitorii, în acea zonă existând un teren cu funcțiune mixtă, în care se poate desfășura foarte bine activitate economică.
Ce cred eu că trebuie să facă municipalitatea, este că acele terenuri care chiar dacă majoritatea lor sunt private să fie integrate într-un proiect în care să creem străzile și accesele și să ajutăm la introducerea rețelelor în zonă și în aceste condiții investitori vor veni în acea zonă. Este ceea ce a făcut și Sibiul și Clujul și cred că asta va aduce locuri mai bine plătite și sume importante la bugetul local”, a declarat viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!”
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!” Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a publicat, joi, 19 martie 2026, imagini dezolante de pe Transpuseana, drum județean pentru a cărui modernizare autoritățile au investit fonduri importante. Fotografiile […]
FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți
Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]
Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]