Veste rea pentru emigranții profitori! Curtea de Justiție a UE se pronunță împotriva „turismului social”
Marți 11 noiembrie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o hotărâre prin care se stabilește o legătură directă între dreptul de ședere/sejur și dreptul de a beneficia de servicii sociale într-o țară UE, scrie marți, cotidianul francez „Le Monde”.
Cu alte cuvinte, un cetățean al unei țări din Uniunea Europeană, care nu îndeplinește toate condițiile pentru dreptul de ședere într-o altă țară membră UE, nu are dreptul de a primi prestații sociale. În opinia jurnaliștilor de la “Le Monde”, această hotărâre oferă cadrul legal necesar pentru a fi stopat fenomenul „turismului social”.
Curtea de la Luxemburg a fost sesizată în 2013 de către un tribunal german – Trinunalul social din Leipzig – despre un litigiu dintre doi cetățeni români (d-na Elisabeta Dano și fiul său, Florin) și Jobcentre Leipzig (echivalentul din România al Agenției județene pentru Prestații Sociale), instituție care a refuzat le acorde anumite ajutoare sociale de bază, și anume, se precizează în document, „pentru doamna Dano, ajutorul de subzistență (existenzsichernde Regelleistung), iar pentru fiul său, alocația socială (Sozialgeld), precum și ajutorul financiar pentru chirie și cel pentru încălzire, așa cum prevede legislația germană în domeniu.”
Referindu-se la directiva 2004/38 privind dreptul cetățenilor UE la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, Curtea stabilește mai multe lucruri importante.
În primul rând, că doamna Dano se află în Germania de mai mult de trei luni și mai puțin de cinci ani, așa că trebuie să aibă un permis de ședere eliberat de țara gazdă.
În al doilea rând, din moment ce „ea nu căuta un loc de muncă la momentul faptelor,” nu avea mijloacele necesare pentru a-și susține propriile nevoi și nici pe cele ale familiei sale, ea nu putea pretinde ” tratament egal cu cetățenii statului membru gazdă.
„Unul dintre obiectivele Directivei 2004/38 este de a reaminti Curții de Justiție de a „împiedica cetățenii UE din alte state membre să devină o povară excesivă pentru sistemul de asistență socială al statul membru gazdă.”
Această directivă fundamentală, ce are la bază principiul de liberă circulație și ședere liberă în spațiul UE, avea prevăzute “bariere” pentru ca cei mai săraci cetățeni ai Uniunii să nu profite într-un număr prea mare de sistemele sociale din țările europene cele mai bogate.
Decizia de marți, precizează, pentru prima dată, fără niciun fel de ambiguitate, în ce situații organismele de utilitate socială ale unei țări pot refuza ajutorul social unui cetățean din altă țară a UE.
sursa: traducere www.lemonde.fr;
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]
