Economie

Verificări în domeniul măsurilor active derulate cu sprijinul AJOFM Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În domeniul controlului măsurilor active implementate şi finanţate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în cursul anului 2011 au fost supuse verificărilor, prin programul anual de control, 199  unităţi. Cele 199 verificări s-au concretizat prin 127 procese verbale de control întocmite la sediile angajatorilor şi 72 note de constatare, ne-a informat Corneliu Engi, directorul AJOFM Alba. Dintre obiectivele urmărite în timpul controalelor amintim: 5 verificări cu privire la creditarea IMM-urilor pentru ocuparea de noi locuri de muncă (art. 86 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare); 127 verificări cu privire la stimularea încadrării în muncă a absolvenţilor de învăţământ (art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare); 63 verificări cu privire la stimularea încadrării şomerilor în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale  (art. 85 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare); 2 verificări cu privire la respectarea de către angajatori a obligaţiilor ce le revin potrivit HG nr. 277/2002; o verificare la cererea agenţilor economici, cu privire la respectarea obligaţiilor ce le revin potrivit  art. 84^1 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare; o verificare la cererea agenţilor economici cu privire la respectarea obligaţiilor ce le revin potrivit art. 93 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În cursul anului 2011 s-au efectuat 10 verificări inopinate cu privire la respectarea art. 10 (privind comunicarea  locurilor de muncă vacante) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, s-au derulat 7 controale la agenţiile locale din Alba Iulia şi Câmpeni, dar şi la punctele de lucru din Aiud, Blaj, Cugir, Sebes şi Zlatna, urmărindu-se modul de acordare a completării veniturilor salariale ale angajaţilor (art. 72 şi art. 73^1) şi a stimulării mobilităţii forţei de muncă (art. 74 şi art. 75) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]

Citește mai mult

Economie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

  Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată”   Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă 16 februarie 2026  S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]

Citește mai mult