„Dilema Veche” – Veniţi să gustaţi din PLĂCERILE VIEŢII !
Aceasta este invitaţia pe care v-o adresează cea mai prestigioasă revistă de opinie din România „Dilema Veche” alături de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia. Timp de trei zile, 30 septembrie – 2 octombrie, Alba Iulia va fi gazda unui festival cu totul şi cu totul diferit de ceea ce se organizează în mod obişnuit în România. Nu vreau să aduc prin aceasta nicio atingere celorlalte concepte de festival, ci doar să spun că acesta este altfel, poate şi pentru că Festivalul „Dilema Veche” nu este un festival de teatru, nu este un festival de film, nu este un festival de gastronomie, nu este un festival al cărţii, nu este un festival de muzică sau o manifestare dedicată patrimoniului cultural imobil din România. El este câte puţin, dar esenţial, din toate acestea şi mai mult decât atât este un festival de opinie. Iar toate acestea sunt în accepţiunea „dilematicilor” scriitori sau cititori PLĂCERILE VIEŢII.
Ideea organizării acestui festival, ne-a spus Mircea Vasilescu, reprezentantul organizatorului principal, a venit în urmă cu doi ani când, la Ferrara, în Italia, a avut plăcerea de a asista la o adevărată sărbătoare a culturii într-un oraş care, cel puţin din punctul de vedere al atenţiei de care se bucură patrimoniul arhitectural, este similar municipiului Alba Iulia.
La această primă ediţie a festivalului, care se doreşte a fi permanentizat tot în această locaţie, vă puteţi întâlni cu Mircea Dinescu, Cristi Puiu, Alexandru Tomescu, Alexandru Andrieş, Sarmalele Reci, Cargo, Celelalte Cuvinte, Florin Iaru, Eugen Istodor, Dan C. Mihăilescu şi mulţi alţii. „Acest festival se încadrează în obiectivul Consiliului Judeţean Alba, cel pentru care avem deja în derulare mai multe acţiuni şi festivaluri, de a dezvolta puternic viaţa culturală în judeţul Alba”, aprecia preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel. În susţinerea afirmaţiei sale să reamintim că nu se termină bine acest festival şi în 5 octombrie debutează o nouă ediţie a, poate, celei mai de succes acţiuni culturale a CJ Alba – Festivalul de Teatru „Poveşti”. Dar până atunci să mai povestim despre plăcerile vieţii care vă sunt oferite la Festivalul Dilema Veche. Festivalul se va desfăşura pe axul Cetăţii, de la Poarta I la Palatul Ierihon: pe Dealul Cetăţii va fi zona destinată expoziţiei de caricatură, la Poarta a II-a – zona de vizionare a filmelor, între Poarta a III-a şi Palatul Ierihon – zona destinată concertelor, în faţa Traseului Celor Trei Fortificaţii – târg de produse handmade şi pe strada Militari o zonă de destindere cu mâncare şi băuturi, „dar fără mici”, a precizat şeful Direcţiei Tehnice a CJ Alba, Dan Popescu.
Festivalul debutează mâine, 30 septembrie cu următorul PROGRAM: lora 17.00 – Deschiderea oficială, pe platoul din faţa Porţii a III-a, lora 18.00 – Dezbatere „Dilema Veche” avându-l ca invitat pe Vintilă Mihăilescu, directorul Muzeului Ţăranului Român, la Palatul Apor, doar cu participarea specialiştilor în probleme de patrimoniu. De altfel este una dintre puţinele activităţi la care publicul este restrâns. lora 18.00 – Concert Sarmalele Reci şi Cargo, la Poarta a III-a a Cetăţii, lora 20.30 – Dilematograf – proiecţia unui film TIFF 2011, Poarta a II-a a Cetăţii, lora 22.30 – Clubul festivalului – After party la Art Cafe Downtown.
Susţinătorii ideii „Alba Iulia Capitală Culturală Europeană” nu susţin şi Festivalul „Dilema Veche”
Gazdă a acestui festival generos, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, nu poate decât să fie mândru că transformările prin care trece Cetatea Alba Iulia au fost remarcate şi iată, datorită lor, municipiul reşedinţă de judeţ devine foarte atrăgător pentru organizarea aici a unei game diverse de activităţi de la festivaluri de cultură, la reuniuni politice, economice sau de turism, multe dintre ele cu extindere internaţională. El este totuşi mâhnit că ideea susţinerii de către municipiul Alba Iulia a organizării Festivalului „Dilema Veche” a primit o „contră” tocmai din partea celor care au iniţiat campania „Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană”. Consilierii locali liberali s-au abţinut la votul prin care CL Alba Iulia a aprobat susţinerea financiară a festivalului. „Cum putem să devenim o capitală culturală dacă nu susţinem manifestările culturale? Reamintesc că în consiliul local, conform legii, nu există decât voturi pentru sau voturi contra. Nu şi abţineri. Acestea se contabilizează la voturile contra”, a precizat Mircea Hava
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Învățătorii, luați prin surprindere: Două ore remediale obligatorii pe săptămână, anunțate cu doar câteva zile înainte de începerea școlii
Învățătorii, luați complet prin surprindere: Două ore remediale obligatorii pe săptămână, anunțate cu doar câteva zile înainte de începerea școlii Începând cu anul școlar 2025-2026, învățătorii din învățământul primar au obligația de a organiza două ore de pregătire remedială pe săptămână, conform Legii nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”. Această măsură a fost implementată pentru […]
8-9 septembrie 2025 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Anunțul hidrologilor
COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, hidrologii au instituit un Cod Galben, care intră în vigoare luni, 8 septembrie 2025, de la ora 14:00 și este valabil până marți, 9 septembrie 2025, la ora 12:00. Citește și: 7 […]
8 septembrie 2025 | COD GALBEN de FURTUNI în Alba și alte județe: Ploi torențiale, rafale de vânt și, izolat, grindină
8 septembrie 2025 | COD GALBEN de FURTUNI în Alba și alte județe Și județul Alba va fi luni, 8 septembrie 2025, sub incidența unei atenționări meteo Cod glaben de instabilitate atmosferică în intervalul orar 12.00-23.00. Potrivit meteorologilor, în nordul Crișanei, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta […]