Actualitate

Vasile Dîncu ar urma să demisioneze din Guvernul Ciucă: Motivul pentru care i s-ar cere să plece

Ioana Oprean

Publicat

în

Vasile Dîncu ar urma să demisioneze din Guvernul Ciucă: Motivul pentru care i s-ar cere să plece

Declarațiile despre nevoia de negociere între Ucraina și Rusia ar urma să pună punct mandatului de ministru al Vasile Dîncu. După ce ministrul apărării va reveni în țară de la reuniunea NATO de la Bruxelles, premierul Ciucă ar urma să îi ceară aceastuia demisia, pentru a evita o demitere, au declarat surse politice pentru stiripesurse.ro.

Vasile Dîncu nu este la prima declarație controversată, acesta fiind văzut de mai mult timp ca un „candidat” la remaniere. Odată cu plecarea acestuia din guvern, „scorul” PNL-PSD la miniștri înlocuiți în urma unor controverse ar fi 2-2, având în vedere că liberalii au renunțat anterior la Florin Roman și Sorin Cîmpeanu, iar social democrații la ministrul Chesnoiu.

PSD ar urma să accepte schimbarea lui Dîncu, având în vedere că și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD), a greșit atunci când a spus că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina. Ciolacu se află în aceste zile în Germania.

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat joidacă ia în calcul remanierea ministrului Apărării, Vasile Dîncu. Ciucă a spus că îl așteaptă la o discuție ”foarte deschisă” pentru că a exprimat o opinie diferită față de varianta oficială a Guvernului.

Anterior, Dîncu a fost criticat și de președintele Iohannis, care i-a cerut să citească presa internațională.

Ministrul român al Apărării a declarat într-o intervenție avută la postul Prima TV că „războiul din Ucraina va mai continua și că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”.

„Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a mai spus acesta.

Joi, USR a cerut public demisia lui Vasile Dîncu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce conține pachetul de relansare economică propus de Guvernul Bolojan: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce conține pachetul de relansare economică propus de Guvernul Bolojan: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme În ședința de joi, 5 februarie 2026, a Guvernului Bolojan a fost prezentat într-o primă lectură, „pachetul de relansare economică”. Conform draft-ului aflat în […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026 | Modificări în Pilonul  II pentru mai mulți bani destinați pensionarilor. Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat

Mif Lorena

Publicat

în

Pensii 2026 | Modificări în Pilonul II pentru mai mulți bani destinați pensionarilor. Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat Sistemul de contribuții la Pilonul 2 de pensii private ar putea fi modificat, în urma adoptării Senatului a unui proiect de lege în ceea ce privește majorarea contribuțiilor, iar astfel se stabilește un calendar clar […]

Citește mai mult

Actualitate

Asociația Energia Inteligentă: Preţul plafonat la gaze distorsionează piaţa şi favorizează „băieţii deştepţi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația Energia Inteligentă: Preţul plafonat la gaze distorsionează piaţa şi favorizează „băieţii deştepţi” Prelungirea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale, aflată în vigoare până la 1 aprilie 2026, a depăşit rolul de protecţie socială şi a devenit un mecanism care generează arbitraje şi avantaje economice pentru aşa-numiţii „băieţi deştepţi”, distorsionând concurenţa şi semnalele […]

Citește mai mult