Politică Administrație

Vasile Astărăstoae consideră că ”plicul” nu poate fi eliminat din sistemul medical: Trebuie scos la vedere

Dragoş Suciu

Publicat

în

Colegiul Medicilor05Președintele Consiliului Național al Medicilor din România Vasile Astărăstoae a arătat la Alba Iulia că ”plicul” nu poate fi eliminat din sistemul medical, iar soluția ar fi ca acesta să fie legalizat și impozitat, dar să nu condiționeze actul medical, astfel cei care nu vor să dea, să nu poată fi refuzați.

”Plicul nu este eliminat nicăieri în lume. Plicul se dă și în Germania, în Franța, în Japonia. Singura problemă, pentru a avea controlul este să nu existe condiționarea actului medical. Deci reglementarea foarte clară a acestor plăți informale va elimina ceea ce numim noi acum plicul. Întotdeauna ce se face pe ascuns și nu la vedere este periculos și dacă ai o categorie care nu vor să dea, trebuie să fie protejată. Cineva care condiționează actul medical nu are ce căuta (…) Plicul trebuie scos la vedere, impozitate aceste venituri și bineînțeles protejat, să se elimine condiționarea actului medical”, a spus Astărăstoae.

Președintele CNMR a spus că nu a avut sesizări cu privire la condiționarea actului medical, iar ”plicul” este un act moral.

Colegiul Național al Medicilor din România s-a reunit în 5 septembrie la Alba Iulia pentru a analiza principalele probleme cu care se confruntă sistemul în prezent: lipsa de medici determinată mai ales de migrația acestora; finanțarea insuficientă a Sănătății; legislația confuză, interpretabilă și cu tendințe de suprareglementare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult