Valea Bucerdea, în plin proces de regularizare și consolidare: Care este stadiul de realizare a investiției de peste 23 de milioane de lei
Valea Bucerdea, în plin proces de regularizare și consolidare: Care este stadiul de realizare a investiției de peste 23 de milioane de lei
Lucrarea de investiții „Regularizare și consolidare Valea Bucerdea, județul Alba” are în acest moment un stadiu de realizare de peste 70%, în conformitate cu graficul asumat de constructor.
Citește și: FOTO | Valea Bucerdea, regularizată și consolidată: Investiție de peste 23 de milioane de lei. Stadiul lucrărilor începute în 2024

La sediul Primăriei Ighiu a avut loc recent o întâlnire de lucru, la care au participat directorul Apelor Române Mureș, ing. Sorin Vlad, primarul Traian Rusu, directorul SGA Alba, Valentin Dican, membri ai serviciului Investiții din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș și ai echipelor tehnice, precum și reprezentanți ai proiectantului și constructorului și dirigintele de șantier.
Vizita a continuat în teren, acolo unde se desfășoară efectiv lucrările, iar alături de delegație s-a aflat și prefectul județului Alba, Nicolae Albu.
Proiectul prevede:
• 3.725 metri de reprofilare a albiei – pentru a asigura o scurgere eficientă a apelor în caz de viituri.
• 4.925 metri de protecții de mal – realizate din ziduri de sprijin din beton ciclopian, menite să consolideze malurile și să reducă riscul de eroziune în zonele vulnerabile.
Lucrările sunt concentrate în intravilanul localității Bucerdea Vinoasă, unde protecția locuințelor, infrastructurii și siguranței oamenilor este o prioritate absolută.
De ce este acest proiect atât de important?
În 2018, Bucerdea Vinoasă a trecut prin momente dificile din cauza inundațiilor. Prin această investiție se creează o secțiune de scurgere care poate face față apelor mari, ploi torențiale sau topirii bruște a zăpezilor.
„În fața schimbărilor climatice, care aduc tot mai des fenomene extreme, această lucrare înseamnă siguranță, prevenție și respect față de oameni.
Este mai mult decât un șantier: este un angajament pentru protejarea unei comunități. Iar fiecare metru construit este un pas înainte spre un viitor mai sigur pentru Bucerdea Vinoasă”, au transmis reprezentanții Apelor Române Mureș.
Investiția are o valoare de peste 23 de milioane de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Aproape un milion de euro pentru furnizarea și montajul unui sistem inteligent de afișaj în stațiile de autobuz din Alba Iulia: Licitație în derulare
Aproape un milion de euro pentru furnizarea și montajul unui sistem inteligent de afișaj în stațiile de autobuz din Alba Iulia: Licitație în derulare Primăria Alba Iulia a lansat în 12 februarie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a furnizării și montajului echipamentelor tehnologice din cadrul proiectului […]
Care va fi în 2026 cuantumul contribuției vârstnicilor din Alba Iulia beneficiari ai serviciului de îngrijire la domiciliu
Care va fi noul cuantum al contribuției vârstnicilor din Alba Iulia beneficiari ai serviciului de îngrijire la domiciliu Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 19 februarie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se regăsește și un proiect de hotărâre privind stabilirea contribuției persoanelor vârstnice beneficiare ale Serviciului de îngrijire la domiciliul pentru […]
FOTO | Justiția din Alba, cu deficit de personal în 2025: 6 posturi de judecător vacante și 15 posturi neocupate
Justiția din Alba, cu deficit de personal în 2025: 6 posturi de judecător vacante și 15 posturi neocupate Tribunalul Alba și judecătoriile din circumscripție au funcționat în 2025 cu posturi vacante atât la nivelul judecătorilor, cât și în rândul personalului auxiliar și conex, arată Raportul de activitate pe anul trecut. La nivelul întregului sistem din […]