Curier Județean

Val de infracțiuni rutiere în Apuseni: Șoferi beți, cu permisul anulat și care au refuzat să se supună testării, prinși de polițiștii din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Val de infracțiuni rutiere în Apuseni: Șoferi beți, cu permisul anulat și care au refuzat să se supună testării, prinși de polițiștii din Alba

La data de 16 iulie 2022, în jurul orei 23,20, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 25 de ani, din Zlatna, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Vidrișoara, comuna Avram Iancu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 17 iulie 2022, în jurul orei 01,40, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe raza localității Vidrișoara, comuna Avram Iancu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Câmpeni.

Întrucât emana miros de alcool, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest și prelevării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de prelevare a mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 16 iulie 2022, în jurul orei 21,30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au oprit, pentru control, un autoturism condus, pe DN 75, pe raza comunei Vadu Moților, de un bărbat de 51 de ani, din comuna Vadu Moților.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constata că bărbatul avea permisul de conducere anulat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru prelevarea mostrelor biologice și stabilirea alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat să se supună prelevării.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de recoltate a mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]

Citește mai mult