Rămâi conectat

Ştirea zilei

UPDATE| Primul caz de coronavirus în România CONFIRMAT: Este o persoană din Gorj

Ioana Oprean

Publicat

în

Primul caz de coronavirus în România CONFIRMAT: Este o persoană din Gorj

România are începând din această seară un caz de coronavirus confirmat.

S-a confirmat primul caz de coronavirus din România! Este vorba despre o persoană din Gorj, care a intrat în contact cu cetățeanul italian.

Horaţiu Moldovan, secretar de stat la Ministerul Sănărăţii, a confirmat miercuri seara că primul caz de infectare cu coronavirus a fost depistat între persoanele din Gorj care au intrat în contact cu italianul bolnav.

În acest moment se aşteaptă rezultatul analizelor pentru o a doua persoană suspectă de coronavirus.

„Da, putem conforma. Există diagnosticul pozitiv, realizat la Institutul Matei Bals. Este vorba de pacientul de la Gorj. Mai există o probă în lucru. Vă ținem la curent. Persoana care este în Gorj este în carantină. Urmează să decidem internarea ei”, a afirmat Moldovan, la Antena 3.

Traseul italianului de 71 de ani, bolnav de coronavirus, în România

Autoritățile române au stabilit traseul italianului bolnav de coronavirus în România. Bărbatul infectat cu coronavirus a intrat în contact cu zeci de oameni din momentul în care a ajuns în Oltenia.

Acestora li se adaugă pasagerii care care au mers cu el în avion atât pe drumul dinspre Italia spre Craiova, cât şi invers. Numai în aeronavă, 44 de pasageri și angajaţi ai companiei aeriene au stat în imediata lui apropiere.

Italianul a stat în România câteva zile şi s-a plimbat prin mai multe localităţi din Oltenia. Din datele obţinute de autorităţi, traseul bărbatului arată astfel:

– 18 februarie: ora 23,45, bărbatul de 71 de ani, împreună cu fiul său de 10 ani, ajung pe Aeroportul Internaţional Craiova cu o cursă de Bologna
– de la aeroport, italianul merge la o firmă de închirieri auto din Craiova unde închiriază o maşină cu care pleacă spre comuna Bâlteni, din judeţul Gorj
– 19 februarie, puţin după miezul nopţii, italianul şi fiul său ajung în satul Peşteana, la socrii
– 19 februarie, italianul îşi lasă copilul la bunici, în Peşteana, iar el pleacă spre Târgu Jiu. Aici locuieşte într-un apartament pe care îl deţine
– 20 februarie, bărbatul merge la Primăria Drăguţeşti din Gorj pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale
– 20-21 februarie, bărbatul are mai multe întâlniri de afaceri, în special în Târgu Jiu
– 22 februarie, italianul se întoarce la socrii săi, în Peşteana, îşi ia copilul şi pleacă spre Craiova. Aici, predă angajaţilor firmei de închirieri auto maşina şi merge la Aeroportul Internaţional. În jurul orei 14 pleacă spre Bologna într-un avion plin de oameni. În Italia medicii îl consideră suspect de coronavirus.
-25 februarie, medicii din Italia confirmă că bărbatul este infectat cu cronavirus. Autorităţile din România intră în alertă. Toate persoanele care au intrat în contact cu bărbatul sunt căutate pentru a fi testate de medici.

UPDATE: Autoritățile sanitare mai au în lucru, în acest moment, 33 de teste ale unor persoane din zona unde a fost confirmat primul caz al unui român infectat cu coronavirus.

În aceeași casă cu bărbatul diagnosticat cu coronavirus mai locuiesc alte 7 persoane, care au fost testate negativ (nu au virusul), dar vor sta timp de 14 zile în carantină, după care vor fi testate din nou, a anunțat Raed Arafat: „Pacientul este într-o stare bună și nu are simptome în acest moment, nu prezintă febră, nu prezintă tuse. Va fi transportat cu o izoletă de la domiciliu la spitalul Matei Balș, unde va ajunge în 4-5 ore. În casa respectivă mai sunt 7 persoane și toate au fost testate negativ. Toate cele 7 persoane vor rămâne la domiciliu, sub pază, timp de 14 zile și li se va asigura tot ceea ce este necesar. Peste 14 zile vor fi din nou testați, iar dacă apar simptome la vreunul dintre ei mai devreme de 14 zile, va fi imediat internat.”

Autoritățile încearcă acum să stabilească toate persoanele cu care a intrat în contact în ultima perioadă bărbatul diagnosticat cu infecție cu coronavirus, pentru a le testa și izola, dacă va fi cazul, au precizat Victor Costache și Raed Arafat.

„Evoluția virusului este imprevizibilă: s-ar putea să nu mai apară niciun caz, s-ar putea să mai apară încă un caz, două cazuri sau mai multe”, a subliniat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

sursa: stiripesurse.ro digi24.ro hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Captură de DROGURI făcută de DIICOT și BCCO din Alba Iulia: Au descoperit sute de grame în urma unor percheziții în Sebeș și Sibiu. Au fost vândute și către minori

Bogdan Ilea

Publicat

în

Captură de DROGURI făcută de polițiștii din Alba: Au descoperit sute de grame în urma unor percheziții în Sebeș și Sibiu. Au fost vândute și către minori Opt percheziții domiciliare, în municipiul Sebeș și municipiul Sibiu, au fost efectuate la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

DOLIU în muzica românească: Compozitorul Horia Moculescu s-a stins din viață la 88 de ani

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

DOLIU în muzica românească: Compozitorul Horia Moculescu s-a stins din viață la 88 de ani Compozitorul, pianistul și profesorul Horia Moculescu a murit în noaptea de marți spre miercuri, la vârsta de 88 de ani, au declarat surse medicale pentru TVR Info. În ultimele zile, artistul se afla internat în stare gravă la secția de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12 noiembrie: Se năștea câştigătoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii. Nadia Comăneci împlinește astăzi 64 de ani. Portretul unei LEGENDE

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

12 noiembrie: Se năștea câştigătoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii. Nadia Comăneci împlinește astăzi 64 de ani. Portretul unei LEGENDE În urmă cu 64 de ani, în municipiul Onești, din județul Bacău, avea să se nască, din dragostea lui Gheorghe și a Ștefaniei-Alexandrina, o fetiță care va fi botezată după numele unui personaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea