UPDATE/ FOTO/ ȘTIREA TA: Un tânăr suspectat că a consumat etnobotanice a fost preluat de ambulanță, după ce i s-a făcut rău pe stradă
Unul dintre cititorii publicației ziarulunirea.ro a surprins, duminică seara, un incident mai puțin obișnuit, produs în zona din spatele clădirii poştei de pe bulevardul Transilvaniei din Cetate , unde unui tânăr i s-a făcut rău, pe stradă, și a fost preluat de ambulanță.
Există suspiciuni că starea acestuia este cauzată de consumul de etnobotanice.
În urma apelului la 112 prin care a fost semnalat cazul, la fața locului s-a deplasat și un echipaj de la Poliția Municipiului Alba Iulia iar cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale, din subordinea IPJ Alba, care a demarat o anchetă.
UPDATE: Din primele investigații medicale rezultă faptul că tânărul prezenta simptomele specifice consumului în exces de substanțe interzise, însă un diagnostic final va fi pus doar după efectuarea tuturor analizelor specifice.
Reamintim că în ultima perioadă s-au produs mai multe incidente similare, când tineri (în majoritate elevi), au ajuns la spital după consum de etnobotanice. La începutul lunii aprilie, patru liceeni (trei fete și un băiat) au fost duși la spital, dintr-un local din Alba Iulia, cu ambulanțele SMURD în stare de semi-conștiență, după ce au consumat astfel de substanțe, după ce angajaţii barului au sesizat că aceștia erau în pragul leșinului și au sunat la 112, să ceară ajutor.
În Vinerea Mare și în Duminica Paștelui, alți doi tineri din Cugir au ajuns la spital după posibile intoxicații. Ei nu au recunoscut că ar fi consumat etnobotanice.
În data de 20 aprilie, alți doi tineri au manifestat aceleași simptome. Unul dintre ei, elev la Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa”, a ajuns la Urgențe direct de la școală, iar celălalt, în vârstă de 19 ani, a fost transportat la Psihiatrie.
În data de 27 aprilie s-a înregistrat un nou caz – un tânăr în vârstă de 17 ani, elev la un liceu din municipiu, a ajuns la Spitalul Județean Alba, din aceleași cauze.
ATENȚIE! Medicii avertizează că etnobotanicele sunt foarte periculoase și pot avea efecte grave asupra sănătății deoarece pot crea, în special, probleme renale și hepatice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]
VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală
Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]