Ştirea zilei

UPDATE/ FOTO| Accident rutier la ieșire din Teiuș spre Blaj: Coliziune între trei autoturisme

Ioana Oprean

Publicat

în

accident teius006Un accident rutier soldat cu patru victime s-a produs, luni după-amiază, pe DN 14B, între Teiuș și Blaj.

Potrivit polițiștilor, au fost implicate 3 autoturisme (un Peugeot și două VW, înmatriculate în Alba) care au intrat în coliziune. La fața locului se desfășoară cercetări.

UPDATE: Din primele informații de la locul accidentului rezultă că acesta s-a produs după ce unul dintre șoferi a intrat pe contrasens, posibil cu intenția de a depăși altă mașină, lovind un autoturism care se deplasa regulamentar, din sens opus. La fața locului a intervenit și un echipaj de la Detașamentul de pompieri din Aiud și trei ambulanțe SMURD. Se pare că printre răniți se află și doi copii.

UPDATE 2:La data de 16.03.2015, în jurul orei 15.15, pe DN 14 B, în afara oraşului Teiuş, I.G.M., de 32 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Blaj. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce era condus de S.N., un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Şpring, județul Alba. În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism precum şi un bărbat în vârstă de 30 de ani şi doi minori de 12 şi 8 ani, pasageri în autoturismul condus de I.G.M. au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportați la spitalul din Alba Iulia unde au primit îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate”, precizează reprezentantul IPJ Alba.

FOTO: Alexandra MATEȘ

[nggallery id=147]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult