Curier Județean

UPDATE: Accident rutier la intrarea în Micești dinspre Alba Iulia. Șoferul din Ighiu era mort de beat

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un accident rutier s-a petrecut marți seară în jurul orei 20.00, pe strada Calea Moților, la intrarea în Micești dinspre Alba Iulia.

Două autoturisme, unul marca Opel și celălalt marca Dacia, au intrat în coliziune din cauza neacordării de prioritate, iar o persoană  a fost rănită și transportată de o ambulanță la spital pentru investigații medicale amănunțite.

UPDATE raport IPJ Alba: La data de 17.10.2012, ora 20.02, pe strada Calea Moţilor din municipiul Alba Iulia, S.C., un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Ighiu după care a fost proiectat în  poarta unui imobil.

În urma accidentului conducătorul auto care a provocat accidentul a suferit leziuni corporale uşoare. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de acesta a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

foto arhivă

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal

Ioana Oprean

Publicat

în

APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]

Citește mai mult