Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează cursuri de calificare și specializare în turism
Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează cursuri de calificare și specializare în turism
Manager în Activitatea de Turism – curs de specializare, COR 143908, cu durata de 200 ore (4 luni), care se va finaliza cu obținerea certificatului de absolvire;
Agent de turism – Ghid – curs de calificare, nivel 3, cod COR 5113.3.1, cu durata de 1080 ore (8 luni) care se va finaliza cu obținerea certificatului de calificare.
Principalul obiectiv al acestora este formarea unor profesioniști în domeniul turismului, care prin cunoștințele, deprinderile și abilitățile dobândite săofere servicii turistice de calitate și să gestioneze eficient și competitivfirmele de turism.Cursurile se vor derula începând cu luna mai 2017 în cadrul Universității și are ca parteneri pentru practica de specialitate Hotelul Cetate și Agenția de Turism Colibri Tour din Alba Iulia. Certificatele obținute sunt recunoscute, conform legislației în vigoare, de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației Naționale și au avizul tehnic de specialitate (favorabil) din partea Ministerului Turismului.
Facilități deosebite le sunt oferite studenților/masteranzilor și absolvenților din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în sensul că taxa de școlarizare este redusă cu până la 50%.
Documente necesare pentru înscriere: documente de stare civilă (certificat de naștere, căsătorie – dacă e cazul) și de studii (diplomă de bacalaureat/licență), copie C.I., adeverință medicală, adeverință de student/masterand/absolvent UAB – dacă e cazul, document justificativ cu plata taxei etc.
Înscrierile se fac până la data de 30.04.2017 la sediul universității în cadrul Centrului pentru Învăţământ la Distanţă, Frecvenţă Redusă şi Formare Profesională Continuă din Alba Iulia, Strada: G. Bethlen Nr.5,Telefon: +40-0258-806266, Fax: +40-0258-806266, e-mail: [email protected]. Alte informații și detalii utile se regăsesc la http://www.uab.ro/
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română
Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Andra Bunea, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, obținând astfel calificarea la etapa națională. […]
Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026
Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026 Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-au calificat pentru etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu. Etapa zonală a fost găzduită chiar de liceul vocațional […]
Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local
Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către […]