Actualitate

Uniunea Europeană ia în calcul folosirea vaccinului rusesc, SPUTNIK V. Are o eficiență de 92%, conform datelor publicate

Ioana Oprean

Publicat

în

Un oficial care negociază cu producătorii de vaccinuri în numele blocului, a declarat că guvernele UE iau în considerare inițierea unor discuții cu dezvoltatorii Sputnik V. Vor fi necesare cereri din partea a patru state membre pentru a începe procesul.

Ungaria şi Slovacia au cumpărat deja vaccinul rusesc, Republica Cehă este interesată, iar oficialul UE a declarat că Italia are în vedere utilizarea celui mai mare bioreactor producător de vaccin din ţară pentru a produce Sputnik V.

Bruxelles-ul a fost criticat pentru demarajul lent al programului de vaccinare.

UE a semnat acorduri cu şase producători occidentali de vaccinuri şi a lansat discuţii cu încă doi. Până acum a aprobat patru vaccinuri, dar problemele de producţie au încetinit campania de inoculare şi unele state membre caută propriile soluţii.

Dacă Sputnik V s-ar alătura arsenalului de vaccinuri al UE, ar fi un triumf diplomatic pentru Rusia, al cărei comerţ cu blocul a fost blocat de ani de zile din cauza sancţiunilor adoptate după anexarea Crimeei şi intervenţiei în estul Ucrainei.

Un al doilea oficial al UE a declarat că fabrica ReiThera a fost menţionată de oficialii italieni la o şedinţă ca un posibil loc de producere a vaccinurilor COVID-19 realizate de alte companii decât firma italiană de biotehnologie. ReiThera, care este deţinută în proporţie de 30% de stat şi îşi dezvoltă propria vresiune de vaccin COVID-19, a refuzat să comenteze.

O purtătoare de cuvânt a ministerului italian al industriei a refuzat să comenteze discuţiile despre posibila utilizare a fabricii ReiThera pentru a produce Sputnik V. Ea a spus: „Vom produce toate vaccinurile autorizate ori de câte ori este posibil”.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care coordonează discuţiile cu producătorii de vaccinuri, a declarat că UE nu este obligată să lanseze discuţii cu dezvoltatorii Sputnik V chiar dacă autoritatea de reglementare a medicamentelor din bloc aprobă vaccinul.

Nu a fost clar dacă statele care au comandat Sputnik V în acorduri bilaterale ar fi interesate de achiziţii comune din UE. Purtătorii de cuvânt ai guvernelor din Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia nu au răspuns la solicitările de comentarii.

Negocierile cu producătorii de vaccinuri au durat în mod obişnuit luni înainte ca acordurile de aprovizionare să fie convenite şi oficialul UE a spus că nu s-a luat încă nicio decizie cu privire la abordarea dezvoltatorilor Sputnik V în urma discuţiilor interne.

Cu toate acestea, discuţiile dintre guvernele UE arată o schimbare remarcabilă de abordare a vaccinului rusesc.

De luni de zile, UE şi-a exprimat îndoielile cu privire la Sputnik V citând lipsa de date şi numind vaccinul drept instrument de propagandă de politică externă al Kremlinului.

La 17 februarie, şeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pus sub semnul întrebării motivele Rusiei pentru a exporta milioane de doze, în ciuda unei lansări lente acasă, unde, proporţional, au fost vaccinate mai puţine persoane decât în ​​UE, pe baza datelor publice.

Cu toate acestea, percepţia despre Sputnik în UE a început deja să se schimbe după ce date publicate pe 2 februarie au arătat că are o eficienţă de 92%, mai mare decât Oxford / AstraZeneca şi apropiată de vaccinurile Pfizer / BioNTech şi Moderna.

Un sprijin a venit şi din partea premierului italian Mario Draghi, care le-a spus colegilor lideri că UE trebuie să cumpere mai multe doze, inclusiv din afara blocului, şi să extindă producţia de vaccinuri.

sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult