Actualitate

Uniunea Europeană ar putea activa mecanismul de apărare civilă în cazul inundațiilor din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Uniunea Europeană ar putea activa mecanismul de apărare civilă în cazul inundațiilor din Alba

În urma inundațiilor dezastruoase care au lovit România, în special județul Alba, în ultima săptămână, europarlamentarul USR PLUS Vlad Marius Botoș solicită comisarului european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, să acționeze Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru sprijinirea victimelor inundațiilor din ultimele zile.

„Inundațiile din Alba, din zona Roșia Montană, dar și din alte zone, sunt o tragedie pentru toți cei care și-au pierdut casele, lucrurile agonisite o viață întreagă. Ne putem uita în urmă, să vedem unde e problema, cine e de vină, dar oamenii afectați au nevoie de ajutor acum. Uniunea Europeană are mecanisme de sprijin pentru situații de urgență și am solicitat doamnei comisar Elisa Ferreira să țină cont și de situația românilor în accesarea acestui mecanism. Este adevărat că pagubele din țările nordice au fost mult mai extinse decât în România, dar familiile care și-au pierdut casele sunt afectate în egală măsură”, declară europarlamentarul Vlad Botoș, potrivit unui comunicat de pres.

În scrisoare se menționează faptul că inundațiile s-au extins și în Austria și România și solicită ca în accesarea mecanismului să se țină cont de toți europenii afectați grav de intemperiile din ultima perioadă.

„Începând din nordul Europei, Olanda, Germania, Belgia, Franța, Luxemburg, inundațiile s-au extins în Austria și România. Pentru astfel de momente s-a instituit Mecanismul de protecție civilă al UE, Fondul de solidaritate al UE și toate instrumentele de solidaritate ale UE. Vă rugăm să țineți cont că implicarea dumneavoastră personală și solidaritatea UE sunt foarte necesare în aceste vremuri dificile pentru regiunile grav afectate din întreaga Uniune Europeană. Sunt convins de devotamentul și angajamentul dumneavoastră și sunt sigur că, cu ajutorul dumneavoastră, toți europenii care suferă în aceste zile, vor găsi ajutorul atât de necesar”, precizează europarlamentarul USR PLUS.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avertisment DNSC: ,,În fraudele telefonice, escrocii joacă multe roluri: bancă, autorități, curier, experți în investiții…sau chiar o „rudă” aflată în pericol”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: ,,În fraudele telefonice, escrocii joacă multe roluri: bancă, autorități, curier, experți în investiții…sau chiar o „rudă” aflată în pericol” Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra fraudelor telefonice, în care escrocii se dau drept reprezentanți ai unor instituții, curieri, consultanți financiari sau chiar rude aflate în pericol. Potrivit instituției, scopul acestor […]

Citește mai mult

Actualitate

7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu Riscul de avalanșă este însemnat, de gradul 3 din 5, la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu. Așa rezultă din buletinul nivometeorologic pentru perioada 6 martie 2026, ora 20.00 – 9 martie 2026, ora […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul O categorie de pensionari din România ar urma să beneficieze, înainte de Paștele din 2026, de un ajutor financiar acordat în cadrul unui nou set de măsuri pregătit de autorități. Planul, prezentat de ministrul Muncii, Florin […]

Citește mai mult