Unitate în diversitate prin folclor, obiceiuri, tradiţii, la Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia
Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia găzduieşte în perioada 20-21 octombrie 2018, prima întâlnire a elevilor în uniformă din cele cinci colegii militare naţionale în cadrul proiectului educaţional naţional ,,Unitate în diversitate prin folclor, obiceiuri, tradiţii”. Întâlnirea de la Alba Iulia, în Anul Centenarului, este intitulată ,,Parada portului popular românesc”.
Festivitatea de deschidere a acestui parteneriat va avea loc sâmbătă, 20 octombrie începând cu ora 9.00.
Cei aproape 80 de participanţi vor participa, sâmbătă, începând cu ora 10.00 la Sala Museikon, la lansarea volumului „Jurnal de război”, un volum coordonat de scriitorul argeșean Dan Drăgoi.
Începând cu ora 11.00 se va vizita Cetatea Alba Carolina şi va avea loc o paradă a portului popular românesc. Ziua se va încheia cu şezătoare şi prezentarea costumelor populare din diverse zone ale ţării.
Vizitarea Muzeului Astra Sibiu de către toţi cei implicaţi în proiect va fi o ocazie deosebită de a cunoaşte direct frumuseţea valorilor autentice româneşti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]