Uniristul Răzvan Fetița se revoltă: “După un an de zile de păcăleală, m-am săturat!”, afirmă atacantul “alb-negrilor”
După căpitanul Alexandru Giurgiu, un alt echipier al Unirii Alba Iulia pune degetul pe rană. Este vorba despre atacantul Răzvan Fetița, cel mai experimentat echipier al “alb-negrilor”, ce a împlinit 30 de ani în luna noiembrie.
Folosit în acest campionat de antrenorul Valentin Sinescu în postura de vârf împins, în lipsă de soluții, Fetița a realizat o dublă, la Jucu, în prima victorie stagională, 4-2 cu Sănătatea Cluj, meci în care a purtat banderola de căpitan în absența lui Giurgiu. 
“M-am săturat de păcăleală, de un an de zile sunt doar promisiuni. Puteam pleca în vară, dar nu regret că am rămas, în ciuda acestor rezultate dezamăgitoare și a problemelor financiare, pentru că am avut foarte multe de învățat de la profesorul Valentin Sinescu”, a spus Răzvan Fetița, ajuns în “alb-negru” la începutul anului 2019.
*Sărbători fără bani
Chiar dacă oficialii uniriști promiteau că încearcă să plătească o parte dintre salarii în preajma Sărbătorilor de iarnă, acest lucru nu s-a produs. Situația pare fără ieșire, iarăși se așteaptă ca în vară, cu sufletul la gură, transferul lui Nicolae Stanciu, mutare anunțată în aceste zile de agentul AnaMaria Prodan, pentru a se evita dezastrul.
Unirea Alba Iulia a încheiat anul în postura de “lanternă roșie”, cu doar 8 puncte, amenințată cu o retrogradare rușinoasă, iar antrenorul Valentin Sinescu a anunțat că nu mai continuă în asemenea condiții. Ținând cont de problemele existente există șanse ca majoritatea jucătorilor să plece, o dezertare masivă, în discuție fiind Al. Giurgiu, Fetița, dar și fotbaliști din alte zone precum Mocanu, Bartok, Ciorgovean, S. Tineiu sau Cl. Morariu, iar lucrurile să se agraveze și mai mult.
“Dacă nu se lămuresc treburile, ne luăm traista și plecăm. În principiu nu aș mai vrea să mai stau. Aștept oferte de la echipe din oraș și din Alba pentru nu doresc să mai joc departe de casă, cu toate că au mai fost propuneri și din alte zone. Nu convine nimănui că ne chinuim în asemenea hal, că nu sunt bani la Unirea! În 2021 eu am luat 3 salarii și jumătate, restanțe din 2020, deci s-au strâns 12 luni neachitate!”, a încheiat Fetița, ce a mai jucat în Alba la Performanța Ighiu (2015-2018), plecând apoi 6 luni la CNS Cetate Deva.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), în meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), într-un meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie Într-o partidă amicală, CIL Blaj a învins pe conjudețeana CS Universitar Alba Iulia scor 5-1 (0-0), elevii lui Daniel Tătar impunându-se clar. Citește și: Bilanțul conjudețenelor din Seria 7 a Ligii 3 […]
Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, în 15 februarie
Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, duminică, 15 februarie Comunitatea sportivă din județul Alba beneficiază, în luna februarie, de un eveniment educativ deosebit, dedicat pregătirii mentale în sportul de performanță. Pe data de 15 februarie, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și la Universitatea […]
Hidro Mecanica Șugag se retrage din Liga 3 în această iarnă! Primarul Constantin Jinar: „E păcat, dar nu mai rezistăm financiar”!
Hidro Mecanica Șugag se retrage din Liga 3 în această iarnă! Primarul comunei Constantin Jinar: „E păcat, dar nu mai rezistăm financiar”! Hidro Mecanica Șugag, „lanterna roșie” din Seria 7 a Ligii 3, se retrage din eșalonul terț în această iarnă, urmând să abandoneze activitatea competițională. Citește și: Hidro Mecanica Șugag, aproape de retragerea din Liga […]