Unirea Florești – CS Ocna Mureș 0-0 *Echipa lui Radu Coroiu s-a calificat în etapa superioară a juniorilor A1
C S Ocna Mureș a remizat 0-0, în deplasare cu Unirea Florești și având avantajul victoriei categorice din tur, 6-0 pe teren propriu, a acces în etapa superioară a competiției juniorilor A1.
„Este o performanță remarcabilă pentru CS Ocna Mureș această calificare în etapa superioară a competiției organizate de FRF, iar băieții merită felicitări. Având asigurată calificarea după primul joc, n-am mai avut aceeași determinare, dar în același timp ni s-a refuzat un penalty clar„, a spus antrenorul Radu Coroiu.
Campioana județului Alba a mizat pe formula: Bordean (Florea) – D. Goga, Vasinc, Spînu, Vintilă (Iosza), Palko, D. Popa, M. Brie, Dandoș (Mihaly), A. Mureșan (Crișan), I. Cociș; rezerve Cr. Stoica, S. Marton, Lepșa.
Ocnamureşenii sunt pregătiţi de Radu Coroiu şi au mai reprezentat Alba la acest nivel în 2011, în urmă cu 4 ani. CS Ocna Mureş a luat titlul graţie rezultatelor directe înregistrate cu Performanţa Ighiu (0-0 şi 2-1, în deplasare, în retur), cele două combatante terminând la egalitate în fruntea clasamentului (77 de puncte)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]
CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș
CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]