Politică Administrație

Unde au fost amenajate secții de votare în Alba: În gară, la bazinul olimpic, în casă parohială sau în piețe agroalimentare

Dragoş Suciu

Publicat

în

Majoritatea secțiilor de votare din județul Alba au fost amenajate în unități de învățământ – grădinițe, școli sau licee –, dar secții de votare au fost amenajate și în case de cultură, la în holul bazinului olimpic, în incinta Stadionului Municipal ”Cetate”, sau chiar într-o casă parohială.

votAlegătorii din satul Făget, comuna Valea Lungă, votează într-o casă particulară, iar cei din localitatea Inuri, comuna Vinţu de Jos, în casa parohială. Sătenii din Lunca Largă, comuna Ocoliş, își exercită dreptul de vot în Tabăra de Creaţie şi Odihnă, iar cei din satul Cricău la Biblioteca Comunală.

În municipiul Alba Iulia, funcționează secții de votare și în holul Bazinului Olimpic, în incinta Stadionului Municipal ”Cetate”, în Casa de Cultură a Studenților, în Centrul de zi pentru persoane vârstnice, în Căminul pentru persoane vârstnice sau într-o clădire unde funcționează o societate comercială.

Alte secții de votare, în județul Alba, vor fi amenajate, la Blaj, în piețe agroalimentare, la Cugir și Ocna Mureș, în Case de Cultură, la Teiuș, în Gara CFR, iar în mediul rural în cămine culturale, școli, internate școlare sau în primării.

În județul Alba sunt 440 de secții de votare, cele mai multe, 50, în municipiul Alba Iulia.

Numărul total de alegători rezultat din Registrul electoral şi din Listele electorale complementare din Circumscripţia Electorală Judeţeană nr. 1 Alba este de 316.241.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult