Un vitezoman a fost prins pe A1 Sebeș-Deva, fiind sub influența drogurilor
Un vitezoman a fost prins pe A1 Sebeș-Deva, fiind sub influența drogurilor
Un tânăr de 28 de ani din Hunedoara a fost prins pe între Sebeș și Orăștie, conducând sub influența drogurilor și depășind limita de viteză.
Potrivit IPJ Alba, la data de 20 aprilie 2023, în jurul oreu 13,00, polițiștii Biroului Poliția Autostrăzi A1 Ramnicu Vâlcea – Deva, în timp ce acționau în cadrul acțiunii ROADPOL, pentru monitorizarea vitezei de deplasare pe autostrada A1, au depistat, la kilometrul 316, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Hunedoara, care se deplasa cu viteza de 178 de kilometri/oră pe o porțiune de drum unde viteza maximă admisă este de 130 de kilometri/oră.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența drogurilor, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltatrea mostrelor biologice în vederea stabilirii prezenței, în organism, a substanțelor interzise.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Totodată, pentru depășirea limitei legale de viteză, acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.305 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]
