Un traficant de lemne a încercat să mituiască un poliţist din Zlatna
Un bărbat din judeţul Mureş este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce încerca să ofere unui agent de poliţie suma de 2.000 lei pentru ca acesta să nu-i întocmească dosar penal. Sâmbătă, 27 august a.c., la Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba a fost înregistrat denunţul agentului de poliţie P. A., din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba – Poliţia Zlatna. Poliţistul şi-a informat superiorii că în aceeaşi zi, în jurul orei 4,30, a oprit pentru control o autoutilitară pe DN 74 care transporta cherestea pentru care proprietarul, P. R. D., domiciliat în judeţul Mureş, nu avea documente de transport. Pentru a nu lua măsurile legale de confiscare, P. R. D. i-a promis agentului de poliţie că îi va oferi sume de bani. Poliţistul şi-a anunţat superiorii şi a formulat denunţul penal. În baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, ofiţerii anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba au procedat la organizarea prinderii în flagrant a sus-numitului. Acesta a fost surprins în momentul în care i-a dat agentului de poliţie şpaga de 2.000 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile legale, respectiv să-i restituie materialul lemnos confiscat. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P. R. D., pentru comiterea infracţiunii de „dare de mită” prev. de art. 255 al. 1 Cod penal. Cercetările sunt continuate cu învinuitul în stare de libertate. În cauză s-a colaborat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]