Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un traficant de droguri din Alba se promova prin intermediul WhatsApp și Instagram. Vindea gramul de cannabis la prețul de 60 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Un traficant de droguri din Alba se promova prin intermediul WhatsApp și Instagram. Vindea gramul de cannabis la prețul de 60 de lei

Un acord de recunoaștere a vinovăției a fost semnat de către un traficant de droguri din județul Alba, care se promova prin WhatsApp și Instagram, cu DIICOT pentru o pedeapsă cu suspendarea executării. Acesta vindea gramul de cannabis cu 60 de lei.

Nicolae B. a vândut în ultimii ani, potrivit probelor de la dosar, de peste 120 de ori cannabis către diverși consumatori. Activitatea de trafic de droguri a avut loc din 2017 și până în iunie 2022, când a fost identificat de autorități. Tânărul vindea gramul de cannabis cu 60 de lei. În total, bărbatul ar fi obținut aproape 15.000 de lei de pe urma tranzacțiilor probate de către anchetatori, sumă care urmează să fie confiscată de la acesta.

„Din percheziția informatică efectuată asupra telefonului mobil ridicat de la (…) rezultă că acesta era implicat serios în traficul de droguri, având mai multe conversații de interes purtate cu diferite persoane, atât prin intermediul aplicațiilor WhatsApp și Instagram, cât și prin mesaje tip SMS”, se precizează în documentul încheiat între acesta și DIICOT.

Anchetatorii au identificat 14 imagini care au fost utilizate ca probe. În 11 dintre acestea se observă mai multe inflorescențe de canabis, în două sunt surprinse două țigarete tip joint, iar într-una un cântar electronic de mare precizie pe care se află un pliculeț din material plastic transparent ce conține masă vegetală uscată, specifică genului canabis.

Pedeapsa cu care a fost de acord este de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 4 ani.

„Ţinând seama de împrejurările comiterii faptelor şi de modalitatea de săvârşire, numărul mare al actelor materiale, perioada desfăşurării activităţii infracţionale, de urmările produse asupra dezvoltării fizice şi emoţionale a consumatorilor şi de circumstanţele de ordin personal ale inculpatului, instanţa apreciază că măsura controlului judiciar este necesară pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal şi proporţională cu gravitatea acuzaţiilor”, se precizează în hotărârea din 2 septembrie 2022, de la Tribunalul Alba.

Pe parcursul termenului de supraveghere, Nicolae B. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ALERTĂ într-un bloc din Sebeș: Locatarii s-au speriat după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Incidentul semnalat prin 112

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ într-un bloc din Sebeș: Locatarii s-au speriat după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Incidentul semnalat prin 112 Locatarii unui bloc de pe Mircea cel Bătrân din Sebeș au intrat în panică sâmbătă, 15 noiembrie 2025, după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Autoritățile au intervenit prompt, oprind alimentarea cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

DOLIU la Mănăstirea Râmeț: Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța mănăstirii, a încetat din viață. A fost stareță a străvechiului așezământ monahal timp de 42 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

DOLIU la Mănăstirea Râmeț: Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța mănăstirii, a încetat din viață. A fost stareță a străvechiului așezământ monahal timp de 42 de ani Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a trecut la Domnul în dimineața zilei de sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

LIVE VIDEO | Întronizarea Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Întronizarea Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj Întronizarea Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop are loc astăzi, 15 noiembrie 2025, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. Ceremonialul a început la ora 10:45, printr-o procesiune solemnă care va porni de la Curia Arhiepiscopiei Majore spre Catedrala „Sfânta Treime”. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea