Ştirea zilei

Un scandal pornit între două familii de romi din Blaj și Timișoara s-a lăsat cu un mort și 11 răniți, în Franța

Ioana Oprean

Publicat

în

Un scandal pornit de la o dispută între două familii dintr-o tabără de romi din cartierul Montaudron din orașul francez Toulouse, una din Timișoara și cealaltă din Blaj, s-a lăsat cu un mort și unsprezece răniți. Zece oameni au fost plasați în detenție provizorie.

 UPDATE, 20 octombrieVictima, bărbatul de 35 de ani care a murit vineri la spitalul Rangueil face parte din  familia de romi din Blaj, conform publicației franceze 20minutes.fr. El a fost lovit de mai multe proiectile și gloanțe. Alte șase persoane au fost rănite, dar viețile lor nu sunt în pericol.

Șase membri ai familiei din Timișoara au fost inculpați pentru „omor voluntar” duminica, potrivit presei francese din Toulouse. Acuzarea a cerut arestarea lor iar aceștia au fost încarcerați. Cel mai în vârstă dintre ei, tatăl,, are 57 de ani, iar fiul cel mai mic, doar 16 ani.

Doi membri ai familiei originare din municipiul Blaj au fost inculpați pentru „atac de voluntar” și sunt cercetați în stare de libertate.

Incidentul s-a petrecut vineri, 17 octombrie, la orele 14:30, când doi bărbați din comunitatea de romi au fost aduși într-o stare critică la secția de urgență a Spitalului Universitar din Toulouse.

Unul dintre ei, în vârstă de 35 de ani, a murit ieri după-amiaza. Cu puțin timp înainte, o luptă a izbucnit în tabăra ilegală de romi din cartierul Montaudron din Toulouse, unde trăiesc aproximativ 250 de persoane de naționalitate română și bulgară.

Ajunse în tabăra de romi, forțele de salvare au descoperit alți unsprezece răniți și o atmosferă foarte tensionată. Pompierii au evacuat cinci persoane care au fost duse la spitalele din Toulouse. Cincizeci de ofițeri de poliție au descins în această locație și au luat în custodie zece oameni suspectați de implicare în scandalul violent.

O anchetă a fost încredințată Brigăzii de combatere a criminalității și a atacurilor asupra oamenilor. De noaptea trecută, investigatorii de la siguranță departamentală lucrează pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-au produs confruntările și a avut loc moartea victimei. Starea cadavrului, cu multiple leziuni grave, nu a permis determinarea imediată a cauzei exacte a morții.

Un conflict pornit de la furtul de electricitate

Potrivit rezultatelor preliminare furnizate, ieri, de către Prefectura din Haute-Garonne, confruntarea ar fi pornit de la o dispută între între două familii, una originară din Timisoara, iar cealaltă din Blaj, județul Alba. O familie ar fi acuzat-o pe cealaltă că s-ar fi legat la rețeaua lor de electricitate, în condițiile în care toate racordurile din tabăra de romi sunt făcute ilegal. A urmat cearta, s-au adunat membrii clanurilor și a început bătaia, în conflict folosindu-se macete și puști cu teva retezată.

Ieri seară, un tânăr de 25, care a fost împușcat în piept, și alți doi bărbați se aflau încă spitalizați în două unități sanitare din Toulouse.

Forțe importante ale poliției naționale și poliției municipale au fost nevoițe să petreacă noaptea în tabăra ilegală de romi, în scopul de a asigura perimetrul și pentru a evita noi conflicte.

Percheziții

În timpul perchezițiilor efectuate ieri în tabăra romilor, polițiștii au descoperit, în plus față de pușca cu țeava tăiată, doi saci plini cu cartușe de țigări furate marți 7 octombrie dintr-un magazin de tabac din oraș.

1 300 de țigani în 13 tabere ilegale la Toulouse

Circa 1300 de romi trăiesc în prezent în treisprezece tabere construite ilegal la Toulouse. Începând cu anul 2009, această populație este monitorizată în cadrul unui proiect de management urban și social (SOFT), prin care se încearcă integrarea imigranților europeni cu o situație precară.

Romii din Toulouse sunt în majoritate români (80%) și bulgari (20%).

Trei campinguri, dotate cu apă, electricitate și canalizare, au fost construite de către primăria orașului, care pot găzdui peste 300 de persoane.

Cerșetoria,comercializarea de deșeuri și furturile sunt principalele surse de venit ale romilor din aceste tabere.

În urma  incidentului, primarul orașului Toulouse, Jean-Luc Moudenc, a anunțat că va evacua tabăra de romi.

Bogdan Presecan

Sursa: ladepeche.fr, Photo DDM, Thierry Bordas


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală 

Mădălina Opriș

Publicat

în

Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult